Cercetătoarele din România au acces la finanţare prin programul de burse private L'Oreal-UNESCO "Pentru Femeile din Ştiinţă"

Comunicate de presă / 10 iunie

L'Oreal România, în parteneriat cu CNR UNESCO, continuă să sprijine comunitatea ştiinţifică din România prin derularea celei de-a XII-a ediţii a competiţiei de proiecte de cercetare L'Oreal - UNESCO "Pentru Femeile din Ştiinţă", organizată cu sprijinul UEFISCDI. În cadrul programului se acordă patru burse în valoare totală de 188.000 lei, pentru finanţarea unor activităţi de cercetare desfăşurate pe teritoriul României, în domeniile Ştiinţele Vieţii şi Ştiinţe Fizice. Programul se adresează femeilor care activează în cercetare, cu vârsta de maximum 40 de ani, conform unui comunicat remis redacţiei.

"Ca o companie ce investeşte 3,4% din cifra globală de vânzări în cercetare şi dezvoltare, adică peste 960 milioane de euro la nivel global, înţelegem profund nevoia de finanţare a cercetării. Tocmai de aceea, în România, credem că este de datoria noastră să contribuim la sprijinirea acelor proiecte şi profesionişti care pot aduce schimbări revoluţionare în ştiinţă. În acelaşi timp, statisticile ne arată că există, încă, diferenţe între rolul femeilor şi al bărbaţilor în cercetare. Este motivul pentru care continuăm să le oferim sprijin tinerelor cercetătoare pentru care finanţările proiectelor reprezintă un pas uriaş către noi descoperiri ştiinţifice. Până acum, în 11 ediţii, am susţinut 29 de cercetătoare cu peste 1,2 milioane de lei investiţi în activitatea lor, contribuind activ la dezvoltarea unui domeniu vital pentru omenire", a declarat Simona Fîrtat, Corporate Communication & Public Affairs Manager L'Oreal România.

Cercetătoarele care vor să aplice în cadrul programului de burse private L'Oreal - UNESCO "Pentru Femeile din Ştiinţă", trebuie să respecte următoarele cerinţe:

Să îşi desfăşoare activitatea de cercetare în România

Să aibă maximum 40 de ani

Să se încadreze într-una dintre ariile de cercetare Ştiinţele Vieţii sau Ştiinţe Fizice

Să fie doctorande sau să fi obţinut titlul ştiinţific de doctor şi să urmeze un program de pregătire postuniversitară în România

Proiectele se depun până pe 24 iulie 2021, online pe platforma www.forwomeninscience.com. Cele patru burse, fiecare în valoare de 47.000 de lei, se acordă pentru finanţarea a două proiecte de cercetare în aria Ştiinţele Vieţii şi două în aria Ştiinţe Fizice.

"Cercetarea în domeniul ştiinţelor şi susţinerea tinerelor femei cercetător ocupă poziţii prioritare în agenda UNESCO şi, implicit, a Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO. Stereotipurile perpetuează inegalitatea de gen în ceea ce priveşte accesul la aceste domenii de studiu şi cariere. Nu ne putem permite să ne privăm de talentele a jumătate din umanitate: femeile avansează ştiinţa, iar ştiinţa avansează lumea!

În acest context apreciem în mod deosebit efortul constant al L'Oreal, care anul acesta organizează a XII-a ediţie a programului "Pentru Femeile din Ştiinţă", a declarat Madlen Şerban, secretar general al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO.

Despre Programul de burse private L'Oreal - UNESCO "Pentru Femeile din Ştiinţă"

Cercetarea şi ştiinţa reprezintă unul dintre pilonii importanţi pe care s-a construit grupul L'Oreal, fondat de un cercetător în urmă cu peste 110 de ani. Încă de atunci, L'Oreal şi-a dedicat energia pentru susţinerea şi promovarea cauzei femeilor, oriunde pe glob.

Lansat în România în anul 2009, programul de burse private L'Oreal - UNESCO "Pentru Femeile din Ştiinţă" oferă sprijin tinerelor cercetătoare, le ajută să-şi dezvolte potenţialul maxim, iar prin faptul că oferă vizibilitate activităţii lor, programul le inspiră şi pe tinerele eleve să ia în considerare o carieră în ştiinţă.

În cei 12 ani de la lansare, proiectul a premiat şi susţinut 29 de cercetătoare din România, cu burse în valoare totală de peste 1,2 mil. de lei.

Despre Programul internaţional For Women in Science

Bursele L'Oreal - UNESCO "For Women in Science" se acordă anual la nivel naţional sau regional, în ceremonii organizate în 117 ţări.

275 de tinere cu contribuţii majore in domeniul ştiinţific, beneficiază în fiecare an de programe de bursă naţionale sau regionale. Dintre acestea, cele mai promiţătoare 15 femei de ştiinţă sunt selectate în cadrul programului Internaţional Rising Talents.

Anual, cinci femei de ştiinţă primesc premiul L'Oreal - UNESCO For Women in Science Award pentru activitatea desfăşurată în domeniul lor, Ştiinţele Vieţii sau Ştiinţele Fizice. Fiecare laureată primeşte câte un premiu de 100.000 euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sistemul bancar după un an de pandemie”
Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

18 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1340
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4992
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7441
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.2808

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro