Certificatul sanitar COVID-19, obligatoriu în transporturile pe distanţe lungi în Franţa după 7 august

J.P.
Internaţional / 28 iulie 2021

Certificatul sanitar COVID-19, obligatoriu în transporturile pe distanţe lungi în Franţa după 7 august

Certificatul sanitar COVID-19 va deveni obligatoriu pentru accesul în mijloacele de transport pe distanţe lungi în Franţa după data de 7 august, a anunţat miercuri ministrul francez al transporturilor, Jean-Baptiste Djebbari, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Adoptată de parlamentul de la Paris în noaptea de duminică spre luni, legea care cuprinde această măsură urmează să fie promulgată pe 7 august şi pusă în aplicare în zilele următoare, între 7 şi 10 august, a precizat oficialul francez la postul BFMTV/RMC.

Acest certificat, care oferă informaţii despre vaccinarea cu schema completă, un test COVID-19 negativ recent sau vindecarea după o infectare anterioară, va fi obligatoriu în special pentru zborurile interne, călătoriile cu trenurile TGV, Intercity şi cele de noapte. În cazul transportului feroviar, verificările vor fi masive, dar nu sistematice, din cauza numărului mare de călători, circa 400.000 pe zi, a menţionat ministrul francez.

''Vom încerca să facem acest lucru în modul cel mai operativ şi fluid posibil, astfel încât să avem o bună rată a controlului şi în acelaşi timp şi nu le facem greutăţi călătorilor'', a subliniat el, adăugând că doreşte să evite formarea ''unor cozi prea mari''.

Peste 40 de milioane de francezi, respectiv mai mult de 60% din populaţie, au fost vaccinaţi cel puţin cu o doză de vaccin anti-COVID-19.

Legea în baza căreia accesul în mijloacele de transport menţionate va fi permis numai pe baza certificatului sanitar COVID-19 instituie de asemenea vaccinarea obligatorie pentru personalul de îngrijire şi a fost adoptată pentru a combate valul patru al pandemiei, provocat de varianta Delta a coronavirusului.

Noile măsuri au provocat proteste, în timp ce preşedintele Emmanuel Macron a criticat ''iresponsabilitatea'' şi ''egoismul'' celor care refuză să se vaccineze.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Țara libertății isi tratează cetățenii ca pe niște animale.

    Visul lui Barna și Mihăilă, apartheid total. 

    Urmăriți vă rog cum vor colapsa ramurile economice vizate de segregare !!! O să fie carnagiu economic in Franța, avem norocul că vom putea vedea dezastrul inainte să-l aplicăm prostește și la noi la instigarea unor nebuni. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

27 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9453
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7622
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9300
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.6976

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro