CFR Călători poartă discuţii cu autorităţile de resort pentru rezolvarea situaţiei financiare a companiei

S.B.
Companii / 16 iunie

CFR Călători poartă discuţii cu autorităţile de resort pentru rezolvarea situaţiei financiare a companiei

Reprezentanţi ai CFR Călători şi ai altor autorităţi de resort se întâlnesc, luni, pentru a discuta despre constrângerile financiare ale companiei, în condiţiile subcompensării şi ale diminuării veniturilor prognozate pentru anul 2025, care ar pune în pericol transportul public de călători, potrivit news.ro.

În acelaşi context, CFR Călători menţionează că NU se pune problema sistării activităţii sau a falimentului companiei. „Conducerea CFR Călători are convingerea că se vor găsi modalităţile prin care se vor asigura resursele financiare necesare”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Cu două zile în urmă, CFR Călători anunţa că acordarea unei compensaţii pentru serviciul public sub nivelul anului 2024 şi diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025 ar putea conduce în final la apariţia unui blocaj cu efecte nedorite asupra sistemului feroviar. Potrivit sursei citate, şi modificările în zona facilităţilor de transport acordate participanţilor la învăţământul superior au condus la ”reducerea veniturilor obţinute din facilităţile de călătorie acordate acestei categorii sociale”.

”În concluzie, este imperativ necesar ca valoarea compensaţiei totale anuale, cât şi a compensaţiei unitare aferente serviciului public în anul 2025 să nu aibă valori sub nivelul anului 2024”, preciza compania.

CFR Călători făcea referire şi la documentul în care semnala că se se află ”în situaţia de a intra în incapacitate de plată, cu implicaţii grave în asigurarea obligaţiei de serviciu public conform contractului de servicii publice, prin oprirea traficului” şi preciza că situaţia prezentată ”reprezintă o radiografie a situaţiei financiare existente în acest moment prezentând, în acelaşi timp, provocările reale cu care se confruntă compania”.

Urmare a problemelor reclamate de companie, în cursul zilei de luni, 16 iunie, vor avea loc mai multe întâlniri la care, alături de CFR Călători, vor participa şi reprezentanţii celorlalte autorităţi de resort, menţionează compania într-un comunicat de presă.

Conducerea CFR Călători are convingerea că se vor găsi modalităţile prin care se vor asigura resursele financiare necesare pentru a nu fi afectată activitatea în desfăşurare a companiei la acest moment. Sigur, situaţii dificile au mai existat de-a lungul timpului, dar de fiecare dată au fost identificate modalităţile prin care acestea sa fie depăşite. Nu este o opinie, este o certitudine reliefată prin activitatea de transport feroviar de călători dintotdeauna.

„Referitor la anumite abordări existente în prezent în spaţiul public menţionăm că NU se pune problema sistării activităţii companiei sau falimentul CFR Călători. Menţiunea de ”faliment” se regăseşte în acest comunicat numai pentru a fi foarte clar că NU există un astfel de pericol”, mai precizează compani în comunicatul de presă de luni.

CFR Călători afirma că intenţionează, prin prezentarea acestei situaţii, să coopteze în depăşirea acestor reale provocări toate autorităţile implicate în prevenirea accentuării dezechilibrelor financiare pe fondul subcompensării serviciului public.

”Avem convingerea că se vor găsi, in cel mai scurt timp posibil, căile de depăşire a acestei situaţii astfel încât serviciul public să cunoască o îmbunătăţire vizibilă şi nicidecum o înrăutăţire, cu atât mai mult cu cât in exploatarea comercială se regăsesc deja primele unităţi de material rulant modernizate/achizitionate in cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, mai informa compania, în urmă cu două zile.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a luat act de informaţiile apărute în spaţiul public privind dificultăţile financiare ale operatorului naţional CFR Călători şi riscul afectării circulaţiei trenurilor. Având în vedere rolul esenţial al CFR Călători în asigurarea serviciilor de transport public contractate de ARF, inclusiv operarea materialului rulant achiziţionat din fonduri europene, considerăm absolut necesară o clarificare instituţională urgentă. În acest sens, ARF transmite o invitaţie oficială conducerii CFR Călători pentru o întâlnire luni, 16 iunie 2025, la sediul instituţiei, în vederea identificării soluţiilor legale şi operaţionale.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0290
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3511
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8984
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.7638

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb