CFR SA anunţă măsuri de reducere a cheltuielilor: program redus pentru angajaţi, casări de material rulant şi tăieri de indemnizaţii

I.S.
Miscellanea / 23 iulie, 13:43

CFR SA anunţă măsuri de reducere a cheltuielilor: program redus pentru angajaţi, casări de material rulant şi tăieri de indemnizaţii

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA au anunţat că va fi modificat programul de lucru pentru un număr restrâns de salariaţi, care îşi desfăşoară activitatea în secţii cu trafic redus sau inexistent, iar economia estimată în urma acestei măsuri este de peste trei milioane de lei lunar la fondul de salarii, potrivit unui comunicat oficial CFR. O altă măsură care va fi luată se referă la casarea şi valorificarea materialului rulant tehnologic învechit, iar aceasta este prevăzută să aducă încasări de aproape nouă milioane de lei până la sfârşitul acestui an. Totodată, directorul general al CFR SA, cel financiar şi cei ai unor sucursale au decis să propună consiliilor de administraţie reducerea cu 10% a indemnizaţiei fixe brute lunare.

În lunile iunie şi iulie au fost realizate analize tehnice detaliate, urmate de consultări directe cu reprezentanţii federaţiilor sindicale şi ai conducerii Sucursalelor Regionale de Căi Ferate, iar aceste demersuri au dus la adoptarea unor soluţii care vizează reducerea costurilor de întreţinere a infrastructurii şi adaptarea forţei de muncă în mod responsabil, fără a afecta secţiile cu activitate intensă.

”Începând cu luna august a acestui an, va fi implementată modificarea programului de lucru pentru un număr restrâns de salariaţi care îşi desfăşoară activitatea în secţii cu trafic redus sau inexistent, vizate de acţiuni de restructurare, raţionalizare şi optimizare a activităţii. Economia estimată în urma acestei măsuri este de aproximativ 3,25 milioane lei lunar la fondul de salarii”, au afirmat reprezentanţii CFR SA.

Ei au adăugat că această decizie ”nu presupune închiderea operaţională a secţiilor respective, acestea rămânând funcţionale şi disponibile pentru eventuale solicitări ale operatorilor de transport feroviar, în conformitate cu prevederile legale şi tehnice aplicabile”.

De asemenea, CFR SA a anunţat că a iniţiat şi alte acţiuni de restructurare, raţionalizare şi eficientizare, menite să consolideze echilibrul financiar.

”Prin aplicarea unui sistem unitar de gradare şi normare a subunităţilor din cadrul Sucursalelor Regionale CF, compania estimează o economie bugetară medie anuală de aproximativ 57 milioane lei. Totodată, casarea şi valorificarea materialului rulant tehnologic învechit este prevăzută să genereze încasări anuale de aproximativ 8,7 milioane lei până la finalul anului în curs. Economiile şi veniturile suplimentare cumulate contribuie la susţinerea sustenabilităţii financiare şi la continuarea procesului de optimizare operaţională a companiei”, a transmis sursa citată.

Totodată, conducerea companiei propune reducerea cu 10% a indemnizaţiei fixe brute lunare a unor directori.

”Pentru a sprijini sustenabilitatea financiară, directorul general al CFR SA, împreună cu directorul financiar şi directorii generali şi financiari ai filialelor companiei - Societatea Informatică Feroviară SA, Societatea Electrificare CFR SA şi Societatea Tipografică Filaret SA - au decis să propună consiliilor de administraţie reducerea cu 10% a indemnizaţiei fixe brute lunare, începând cu data de 1 august 2025. Această măsură reflectă angajamentul conducerii faţă de echilibrul bugetar, solidaritatea instituţională şi susţinerea eforturilor de optimizare, în condiţiile în care mandatele în cauză nu prevăd indemnizaţii variabile”, au arătat reprezentanţii CFR SA.

Ei au menţionat că în paralel continuă procesul de modernizare şi digitalizare a infrastructurii prin implementarea unor proiecte strategice, finanţate din fonduri europene nerambursabile, care includ dezvoltarea unui software pentru elaborarea mersului de tren, implementarea unei platforme digitale pentru gestionarea colaborativă a investiţiilor, actualizarea arhitecturii sistemelor IT centrale, realizarea unui sistem informatic de tip Disaster Recovery Center, precum şi instalarea unui sistem de telegestiune a consumului de energie electrică.

”De asemenea, compania colaborează activ cu unităţile administrativ-teritoriale pentru dezvoltarea unei reţele feroviare moderne şi funcţionale, adaptate nevoilor actuale de mobilitate urbană şi regională. În prezent, sunt în curs de implementare 14 proiecte comune care vizează introducerea trenurilor metropolitane, modernizarea accesibilităţii în staţiile de cale ferată şi integrarea infrastructurii feroviare în proiecte de regenerare urbană”, au subliniat cei de la CFR SA.

Ei susţin că investiţiile în curs de desfăşurare vor contribui semnificativ, începând cu Trimestrul IV 2025 şi până în Trimestrul I 2026, la creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor de călători şi marfă, modernizarea staţiilor feroviare şi a trecerilor la nivel cu calea ferată, precum şi la îmbunătăţirea siguranţei prin implementarea unor sisteme moderne de semnalizare, automatizare şi supraveghere.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0693
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4512
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8500
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.3851

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb