Charles al III-lea urmează să fie proclamat rege al Marii Britanii sâmbătă

S.B.
Internaţional / 9 septembrie 2022

Charles al III-lea urmează să fie proclamat rege al Marii Britanii sâmbătă

Charles al III-lea urmează să fie proclamat în mod oficial rege sâmbătă, în cursul unei reuniuni, la Londra, a Consiliului Succesiunii, anunţă vineri într-un comunicat Palatul Buckingham, informează news.ro.

Acest Consiliu se reuneşte sâmbătă, începând de la ora locală 10.00 (12.00, ora României), la Palatul St. James.

Proclamaţia urmează să fie citită în public - o oră mai târziu (13.00, ora României) -, de la balconul acestei reşedinţe, iar apoi în toate provinciile Regatului Unit, a doua zi, duminică.

Pe de altă parte, Charles al III-lea urmează să se adreseze britanicilor vineri, la ora 17.00 GMT (20.00, ora României), în prima sa alocuţiune televizată în calitate de suveran, după moartea reginei Elizabeth a II-a, a anunţat vineri preşedintele Camerei Comunelor Lindsay Hoyle.

Lindsay Hoyle a anunţat că sesiunea de omagiere a reginei defuncte în Parlament urmează să fie suspendată "în timp ce Majestatea Sa Regele se adreseazpă naţiunii".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3459
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8155
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7938
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3935
Gram de aur (XAU)Gram de aur611.8686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb