Chiriţoiu: "Băncile s-au adresat instanţei cu scopul de a ne împiedica să finalizăm investigaţia"

L.B.
Bănci-Asigurări / 10 iunie, 16:21

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei

Scandalul ROBOR continuă cu noi declaraţii din partea Consiliului Concurenţei.

După ce, duminică, a anunţat amenzi de 3,73 miliarde lei (710 milioane euro) aplicate unui număr de zece bănci, pentru încălcarea normelor de concurenţă, respectiv legea concurenţei şi Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, prin coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR, astăzi, autoritatea de Concurenţă a ieşit cu un nou comunicat în care spune că băncile s-au adresat instanţei pentru a împiedica finalizarea investigaţiei.

Consiliul Concurenţei spune că a câştigat procesele intentate de două bănci implicate în investigaţia privind stabilirea indicelui ROBOR, care au solicitat instanţelor (Judecătoria sector 1 şi Curtea de Apel Bucureşti) suspendarea unor proceduri legal derulate de autoritatea de concurenţă, pentru a bloca finalizarea cazului.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele autorităţii, subliniază: „Aceste acţiuni reprezintă o premieră. Niciodată în istoria Consiliului Concurenţei nu s-a mai întâmplat aşa ceva: băncile au încercat pe toate căile, fie la judecătorie, fie la Curtea de Apel, să blocheze finalizarea investigaţiei. O companie care se consideră nevinovată merge în instanţă pentru a-şi dovedi nevinovăţia. În acest caz, însă, băncile s-au adresat instanţei, cerând suspendarea audierilor, deliberărilor şi redactarea deciziei, cu scopul de a ne împiedica să finalizăm investigaţia. Ultimul proces s-a judecat luni dimineaţă, iar instanţa a confirmat faptul că demersurile de blocare a procedurilor nu au avut fundament legal”.

Conform sursei citate, una dintre bănci a solicitat instanţei accesul la documente cu caracter protejat, fără a respecta procedurile legale aplicabile. Potrivit legislaţiei, părţile investigate pot solicita instanţei verificarea modului în care autoritatea a administrat probele, numai după primirea deciziei cu motivarea extinsă, adaugă comunicatul Consiliului.

Potrivit acestuia, banca a cerut suspendarea organizării şedinţei audierilor, demers care ar fi avut ca efect blocarea adoptării unei decizii de către Plenul Consiliului Concurenţei. În cadrul audierilor, companiile investigate îşi prezintă punctul de vedere în faţa Plenului instituţiei, înainte ca acesta să ia o decizie finală.

Cea de-a doua bancă a solicitat suspendarea deliberărilor (adoptarea deciziei) Plenului Consiliului Concurenţei, precum şi a elaborării/redactării deciziei cu motivarea extinsă, tot pentru a bloca finalizarea investigaţiei.

Instanţele au respins solicitările ca fiind inadmisibile, mai arata comunicatul citat.

Sentinţele instanţelor nu sunt definitive, băncile putând face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Opinia Cititorului ( 39 )

  1. sper ca instanțele sa nu facă la fel ca și în cazurile telefoniei mobile, când statul le amendează și instanțele spun nu frate, statul greșește, capitaliștii au dreptate.

    1. Bineinteles ca statul greseste. E plin de cretini.

      Statul nu greseste, este plin de politicieni care viseaza un sistem bancar plin de banci tip Bancorex.

    E subțire treaba. Argumentele sunt slabe.

    Sanctioneaza o piață transparenta si reglementata de BNR ? 

    Pai atunci hai înapoi la comunism. 

    Din discurs cam așa rezulta.  

    De fapt cred ca are interese personale si nu ii pasă.

    Chiar acum, in prag de alegeri nou Consiliu Concurentei ? 

    1. ești un acționar falit în TeLeVea și ți-e frică ca nu cumva propunerea legislativă a senatorului Zamfir, să treacă !

      „prejudiciile se restituie debitorilor păgubiți în 45zile” 

      Ai pus-o !!

      trebuie să aduci bani de acasă, ca să aibe Tetik de unde să plătească pagubele la hoțiile făcute de banca sa/a ta („cu creștere organică”, și ea — banca — fura la greu !) 

      Ce sa zici și tu.

      Atâta poți.

      Argumente zero  

      da ,argumentele tale , care-s ? atata poti , ce sa zici si tu ?

      de unde stii ca "e subtire"? ai citit motivarea??

      Dar tu ai citit-o?

      (Sa speram ca a citit-o Chiritoiu.)

    Chiritoiu asta vrea sa distruga economia nationala, e nebun?

    1. Ha ha ha, nu se stie cine este nebunul... nu sunt camatarii chiar de capul lor :)

      Camatari? Nu te alinta, dobanzile sunt minuscule si nu vine nimeni sa te omoare daca nu platesti.

      Dobanzi minuscule? Sunt duble, chiar triple fata de restul Europei.

      cit n-ai plătit tu la bancă în ultimii 10 ani?

      Sint aproape triple.

      Ia sa vedem de ce. Perioada 1 aprilie - 30 iunie 2026. 

      EURIBOR 3m - 2.079 %. 

      IRCC RON - 5.58 %. 

      La ROBOR faceti alergie, dar si el e 5.88% la 3 luni. 

      Diferenta intre IRCC si ROBOR e 0.3%. Fractia de procent de care vorbeste investigatia CC. Departe de 2.5-3% cu care vineaza fraieri maestrul PI PErea. 

      Daca adoptam si noi Euro nu aveam nici inflatie de +10%, nici credite in lei raportate la ROBOR/IRCC.

      Dar nici nu se mai juca guvernul cu cresterea pe datorie, ca-l obliga BCE sa taie cheltuielile publice. 

    cand interviul e publicat pe bucati, argumentle par slabe. dar CC v-a avea castig de cauza, au mers pe carari batute in US si UK, amenzile vor ramane.

    1. Vezi ca in US si in UK a fost mai complicat. Ei au avut meciuri pe indici de referinta ce tin de derivate... :D:D:D Cel putin cel din UK pe LIBOR a fost tare...

      normal, totusi sunt banci mari, au oameni pregatiti, avocati buni :-)

    acest Dorel al institutiilor statului dornic de afirmare

    cum poti castiga 2 procese la nici 3 zile la publicarea deciziei? 

    (care tot el zice ca nu e decizie desi propune penalitati si mentioneaza explicit cuvantul "decizie" in documentul respectiv :) 

    PS: fac pariu pe cati vreti ca revine in alea 4 luni fie cu amenzi muuuult mai mici si cu o forma de decizie care nu va permite clientilor sa atace bancile in instanta 

    1. Ce sa se mai afirme, ca nu stia mai nimeni de el, desi e cel mai longeviv pe functie, exceptindu-l pe Isarescu.

      Ca sa revina, trebuie sa i se prelungeasca mandatul. Care expira inainte de cele 4 luni. 

      Cum au uitat toti de el, ocupati cu lucruri serioase, Grucho Marx de Dimbovita (multumesc celui care a remarcat asemanarea!) a simtit oportunitatea. E cam greu sa-l mai refuze PSD si domnul Presedinte, 

      Ca dupa ce se realege o lasa cotita... asa e in tenis! (Toma Caragiu, ca sa raminem in registru actoricesc).

      Desi e posibil sa accepte o invitatie in politica. Are o noua dimensiune. Consiliul Concurentei e prea mic pentru el. 

    astept punctul de vedere al guvernorului bnr - acel israescu care este confundat mereu cu iliescu.

    diferenta intre ei este doar de nume si de varsta - amandoi au fost comunisti, securisti, colaboratori, turnatori, profitori, lichele pcr, impostori si tot restul. 

    pentru colportacii anti cc - cine are curaj sa se arunce in razboi cu bancile pentru aproape 1 mld de euro daca nu ar avea argumente solide si confirmari legale? 

    in nicio tara bancile nu fura cum fura in romania. 

    tot in nicio tara politicieni nu pot fura cum fura bolojan, pnl, psd, usr, udmr si altii, in romania.

    asa poate intelegeti de ce se bat pentru guvernare cu orice pret, inclusiv ca ne duc de rapa si pe toti politicienii ajunsi ii doare in cur de tara. 

    1. cam asa e, bancile din RO au cele mai mari profituri din EU. deci clar fac blat intre ele. Toti pun aceleasi comisioane la tot , aceleasi dobanzi robor, altfel competitia ar omora profiturile si scadea costurile pt clienti.

      E bine ca le mai da peste nas, dar nici sa le bage in faliment niste functionari publici nu mi se pare normal, cu ce ajuta asta economia? 

    Chiritoiu a fost invitat azi la o emisiune:

    Q: Sunt puțini specialiști care cunosc în detaliu: Pe de-o parte este Consiliul Concurenței, pe de altă parte BNR a respins că ar fi existat o înțelegere.  

    A: BNR setează limitele pieței. BNR stabilind o dobândă la care dă și acceptă dobândă stabilește indici și spune: Politica noastră monetară a funcționat bine, a stat în indicii noștri, în culoarul setat de noi. Noi spunem altceva: Coridorul ăsta cu două procente, în interiorul lui contează niște mișcări, fracțiuni de procente, nu vorbim de mega variații, ci de influențe relativ mici, dar care cumulate la volumul de credite înseamnă sume considerabile 

    Q: Puteți să ne dați o estimare? A: Nu.  

    Q: Nu ați făcut niște calcule? A: Nu. Pentru că nu ne cere asta legea și ne și ferim să facem.  

    Q: Fluctuațiile au fost doar în sus?  

    A: Prețul corect este cel pe care ni-l dă piața. Dacă condițiile astea au fost respectate, toată lumea a fost corectă, ce-a rezultat ăsta e prețul corect, n-am cum să estimez eu. 

    Cu alte cuvinte cand fractiunile de procente erau in sus inseamna manipulare iar daca fractiunile de procente erau in jos atunci era pretul corect. 

    Ei nu pot calcula prejudiciul pentru ca le este extrem de greu

    Daca int-o luna diferenta inre plus si minus este in favoarea bancii atunci banca sa dea banii inapoi dar daca in luna urmatoare diferenta este in defavoarea bancii atunci sa plateasca cei cu ROBOR 

    1. Eu cred ca Consiliul Concurentei a fost infliltrat de Rusia ca sa destabilizeze Romania. Alta explicatie e greu de gasit. Vornesc extrem de serios. E doar o supozitie, nu acuz. E singura ecplicatie logica pe care o gasesc. Bine, tot ce e posibil ca Consiliul sa actioneze complet irational. Si mai probabil. Mult mai probabil sa fie incompetenti. Dar daca sunt conpetenti, alta explicatie decat sabotarea Romaniei nu cred sa existe.

      ...

      "fluctuațiile au fost doar în sus", sigur ca da, ca acolo nu se poate sa se înțeleagă ca supermarketurile, "luna asta scădem și noi prețul ușor cu vreo 3% ca nu vindem și luna viitoare mărim toți cu 24% ca vin rușii".

    Cei de la Consiliul Concurentei primesc comision din amenzile date?

    1. Normal ca primesc commission din amenzi

      Asa e si la politisti si la toti. Norma de amenzi. Dup-aia te astepti sa fie echidistanti.

    Sunt curioasa care banca a fost la Judecătorie, nestiind ca instanta competenta este Curtea de Apel... :))))

    1. ...

      TLV si BRD sa dea banii inapoi.

      papa dividende suplimentare la TLV in toamna. ramane amaratul de dividend de 3%

      dau si gratuite de 14% in iulie

      La mine e 6.5% dividendul. Pret mediu de achizitie 19.8 lei.

      Partea proasta e c-o sa scada pretul mediu la 17.3 dupa actiunile gratuite. Va trebui sa cumpar actiuni din piata sa-l aduc inapoi spre 20. Si chiar nu vroiam, dar voi fi obligat.

      La 17.3 lei pe actiune, as avea un randament prea mare anul viitor! 

    eu cred ca Chiritoiu a fost operat la cap de si-a schimbat in asa hal atitudinea .

    1. Chiritoiu stie el ce stie...

      Chiar crezi asta?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2409
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6023
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6790
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0966
Gram de aur (XAU)Gram de aur589.5791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb