CICh Năvodari: Vânzări în creştere cu 15% datorită cererii de îngrăşăminte tehnologice

A.D.
Companii / 25 noiembrie, 11:50

Sursa: Pixabay

Sursa: Pixabay

CICh Năvodari raportează o creştere de 15% a vânzărilor în primele 10 luni ale anului, ajungând la 154 milioane lei, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.

Evoluţia reflectă orientarea tot mai puternică a fermierilor către produse care livrează performanţă agronomică măsurabilă, prin creşterea eficienţei fertilizanţilor de bază şi a productivităţii pe hectar. Creşterea din acest an este susţinută şi de o recunoaştere la nivel internaţional, compania de analiză Plimsoll Global Analysis desemnând CICh drept „performer puternic” pentru stabilitate financiară şi capacitatea de a investi strategic în inovaţie.

Conform comunicatului, CICh îşi consolidează poziţia pe piaţa internă a îngrăşămintelor, unde tot mai mulţi fermieri aleg produsele româneşti speciale şi din ce în ce mai mulţi înţeleg importanţa îngrăşămintelor tehnologice şi a rolului lor în maximizarea randamentului culturilor şi reducerea pierderilor la sol.

Ernesto Sudati, Fondator şi Preşedinte CICh Năvodari a declarat că: „Creşterea segmentului de nişă, adică al îngrăşămintelor speciale, arată clar că tot mai mulţi fermieri urmăresc eficienţa investiţiilor, nu doar preţul pe tonă. Produsele cu tehnologie oferă valoare adăugată reală pentru randamentul culturilor, iar acest lucru se reflectă direct în calitatea recoltelor, menţinerea terenurilor agricole în formă excepţională şi deci implicit evoluţia noastră financiară. Vom continua să investim în soluţii care contribuie la agricultura performantă, adaptată condiţiilor actuale”.

Printre gamele cu cea mai mare cerere se numără Nutri-Top pentru eficienţa cu care protejează fosforul şi optimizează nutrienţii din sol şi N-Guard pentru reducerea pierderilor de azot. La acestea se adaugă Terram şi Nutrifolium - biostimulatori folosiţi pentru corectarea rapidă a deficienţelor şi susţinerea creşterii plantelor. Gama N-Guard+ lansată recent, înregistrează vânzări în creştere, datorită tehnologiei moderne care combină protecţia avansată a azotului cu ingrediente naturale ce sprijină activitatea solului şi rezistenţa culturilor.

Preşedintele CICh menţionează importanţa pe care o acordă strategiei pe termen lung a Combinatului şi lupta continuă pentru depăşirea obstacolelor date de preţurile volatile, costurile energiei şi a materiilor prime şi de impredictibilitatea climei. „Recunoaşterea pe care am primit-o la nivel internaţional de la compania de analiză Plimsoll Global Analysis ne încurajează să continuăm direcţia.

De asemenea, în 2025, piaţa europeană a îngrăşămintelor rămâne marcată de fluctuaţii semnificative ale preţurilor la azot, potasiu şi fosfor, cauzate de costurile energiei şi dezechilibrele logistice.

Fermierii români sunt printre cei mai afectaţi din regiune, în condiţiile în care peste 60% din necesarul naţional este acoperit prin importuri. În 2024, România a importat circa 1,5 milioane de tone de îngrăşăminte chimice, dintre care 358.000 de tone (aproape un sfert) au provenit din Federaţia Rusă. Rusia rămâne principalul furnizor, urmată de Maroc, Grecia, Egipt, Serbia şi Turcia.

Astfel, contextul este agravat de tarifele vamale punitive impuse de Uniunea Europeană asupra importurilor din Rusia şi Belarus, cu scopul de a limita fluxurile comerciale şi de a reduce dependenţa economică. În paralel, deprecierea euro, lipsa stocurilor şi dificultăţile de transport accentuează incertitudinile din piaţă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4112
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4466
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7902
Gram de aur (XAU)Gram de aur586.2085

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb