Cinci morţi în Japonia în urma taifunului Lan

A.C.
Internaţional / 23 octombrie 2017

Cinci morţi în Japonia în urma taifunului Lan

Cinci persoane, inclusiv patru în vârstă, au murit, iar alte peste zece au fost rănite în timpul unui taifun în Japonia, potrivit BBC.

Conform sursei, taifunul Lan a atins uscatul astăzi, la ora locală 3:00 (ieri, 21:00, ora României), la Shizuoka, la aproximativ 175 de kilometri sud-vest de Tokyo.

Rafale de vânt au atins 198 de kilometri pe oră, potrivit agenţiei nipone de meteorology, informează sursa.

Conform sursei menţionate anterior, furtuna a adus ploi în numeroase regiuni în weekend, când japonezii s-au prezentat la urne în alegeri legislative naţionale, şi a condus ieri la anularea a aproximativ 500 de zboruri.

Taifunul Lan, care urma să treacă prin apropiere de Tokyo, a ucis deja două persoane, se mai arată în sursă.

Potrivit sursei citate, un bărbat a fost ucis de schele care s-au prăbuşit peste el la Fukuoka, iar un bărbat în vârstă de 70 de ani a murit înecat în mare, după ce a încercat să plece de la bordul ambarcaţiunii sale, în dificultate.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb