Cinci morţi într-un atentat sinucigaş împotriva armatei, în Yemen

Ioana Dogaru
Internaţional / 12 aprilie 2016

Cinci noi recruţi ai armatei au fost ucişi într-un atentat sinucigaş marţi la Aden, al doilea oraş ca mărime din Yemen, a anunţat o sursă de securitate locală, citată de AFP.

Atacul nu a fost deocamdată revendicat, dar se presupune că la originea sa s-ar afla gruparea jihadistă Al Qaida, activă la Aden şi în sudul Yemenului.

"Un atentator sinucigaş s-a detonat în mijlocul unui grup de tineri soldaţi care veniseră la baza lor din Aden, ucigând cinci recruţi şi rănind alţi" câţiva, a declarat pentru AFP aceeaşi sursă.

"Atacatorul kamikaze, care aparţine Al Qaida, s-a apropiat de recruţi după care şi-a activat centura explozivă", a precizat aceasta.

Atacurile revendicate sau atribuite unor grupări jihadiste împotriva forţelor guvernamentale s-au înmulţit în ultimele luni în sud, într-o încercare aparentă de a împiedica eforturile puterii de a pune pe picioare armata şi forţele de securitate.

Sâmbăta trecută, în jur de 20 de soldaţi au fost ucişi într-o ambuscadă în acest oraş de coastă în sudul ţării, dar Al Qaida a negat orice fel de responsabilitate în legătură cu acest masacru.

La mijlocul lunii februarie, un atentat revendicat de gruparea Statul Islamic (SI) s-a soldat cu 14 morţi într-o tabără militară la Aden unde tineri recruţi urmează un ciclu de formare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2442
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5298
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5801
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1296
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8490

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb