Cine rîde la urmă

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial /

Cornel Codiţă

Nici nu se făcuseră auzite ultimele cuvinte care anunţau decizia Curţii Constituţionale, privind neconstituţionalitatea asumării răspunderii guvernamentale pe Legea Educaţiei, că liderii politici au şi dat în clocot.

Autorii sesizării au sărit de bucurie în sus, de nouă coţi, du-pă care au dat năvală la ras-telul cu măciucile ghintuite. Execuţia publică a proas-păt re-condam-natului constituţional Guvern Boc, putea să înceapă cu sfărîmarea, simbolico-mediatică desigur, a oaselor pe roată.

De cealaltă parte a baricadei politice, comoţia nu a fost deloc mai mică. Primul-Ministru, profesor constituţionalist cu patalama la mînă, exasperat de consecvenţa cu care Curtea îi respinge a doua oară acelaşi tip de demers abuziv, pe exact aceleaşi motive pe care i l-a respins şi prima dată - Guvernul nu poate dicta desfăşurarea procesului de legiferare, o dată ce el s-a declanşat conform prevederilor cuprinse în regulamentele Parlamentului, şi-a anunţat într-un cerc restrîns şi informal intenţia de a demisiona. Ştirea s-a propagat, printre cei interesaţi, ca focul în fitilul unei bombe, iar eventualitatea a împărţit PDL-ul, ca de obicei, în două: unii şi-au frecat palmele de bucurie, în aşteptarea noii soluţii guvernamentale care să-i mărească în funcţii, putere şi averi; alţii, spăimaţi de faptul că vor reveni acolo de unde au plecat, în anonimatul de care tocmai se descotorosiseră, au început a şterge sudoarea rece de pe fruntea prim-ministerială, îndulcind cu vorbe aromitoarea durere a împricinatului şi aducîndu-i aminte de răspunderile sale de suflet, închise toate, ca într-un chivot al făgăduinţei, în celebrul adagio: "Dar, pe noi, cui ne lăsaţi, mult stimate şi iubite secretar general?"

Cel mai fiert a fost însă UDMR-ul, ai cărui lideri au lăsat ştaiful şi fiţele de "boieri politici" la o parte şi au scos la vedere custurile cele ascuţite şi adînc tăietoare ale ameninţării cu prăbuşirea Guvernului. Căci, ceea ce s-ar întîmpla în ziua în care UDMR-ul n-ar mai susţine actuala formulă a puterii nu ar fi doar o ieşire din scenă, ci o prăbuşire, dintre dărî-măturile căreia nu este deloc sigur că PDL-ul ar putea salva prea multe acareturi. Ceea ce i-a înfuriat într-atît pe liderii UDMR nu este pierderea unui tempo, a oportunităţii de a-şi vedea o altă parte a visului cu ochii, deşi ea nu poate fi minimalizată, ci faptul că oamenii PDL-ului, unul la Curtea Constituţională şi celălalt la Comisia de învăţămînt a Senatului, au fost cei care le-au stricat ploile. Asta sună a ţeapă, iar aşa ceva UDMR-ul nu este dispus să accepte din partea nimănui!!!

Singurul care nu şi-a pierdut cumpătul şi a înţeles exact consecinţele ameninţării a fost Preşedintele Traian Băsescu. I-a somat pe udemerişti să nu dea verdicte şi declaraţii pripite, dincolo de limbajul clar în care Marko Bela şi-a formulat ameninţarea de la pupitrul de presă al Primului-Ministru, şi s-a dus degrabă la Guvern să discute, să medieze; conform prevederilor din fişa postului, desigur! Ce să discute? Situaţia şi soluţiile pentru depăşirea ei! În cele din urmă, accentul a căzut pe depăşirea ei. Pentru că, dacă se putea găsi o formulă de ieşire, situaţia în sine nu mai avea prea mare importanţă. La nevoie, ea poate fi recitită, reinterpretată, ba chiar reformulată! Înţelegerea asupra ieşirii s-a obţinut: dacă UDMR îşi vede trecută singura prevedere din legea învăţămîntului care o interesează, aceea care codifică des-făşurarea integrală a învăţămîntului de stat în limba maghiară, pentru cetăţenii României care îşi declară naţionalitatea maghiară, cu ajutorul actualei formule guvernamentale a puterii, atunci o susţine în continuare; dacă nu, nu!

Cum rămîne, însă, cu Hotărîrea Curţii Constituţionale?

Care hotărîre?

Cum, care hotărîre? Aceea care zice că asumarea răspunderii este neconstituţională!

A..., aia... ei bine, ea e parte din situaţie, nu din rezolvare!

De unde ştiu eu asta?

Chiar de la Preşedinte! Domnia sa a declarat public, la microfonul Societăţii Române de Radio, cîteva minute după ce a încheiat discuţiile de la Palatul Victoria, că lucrurile trebuie privite cu atenţie şi multă băgare de seamă! Interpretarea poate să depindă de ceea ce va spune motivarea deciziei, care nu a fost încă publicată! Mai mult, ne-a luminat Preşedintele României, există precedente în care Curtea Constituţională a constatat un conflict între instituţiile puterii, iar rezultatul final a fost pe voia prezidenţială, vezi legea de salarizare a magistraţilor, care a stat la baza conflictului dintre Instituţia Preşedintelui şi Puterea Judecăto-rească. Încă şi mai mult, a declarat Preşedintele României, nu înainte de a preciza că domnia sa vorbeşte ca simplu cetăţean, nu ca un specialist în probleme constituţionale; e drept, unul obligat în fiecare zi să lucreze cu Constituţia în mînă, după cum bine a precizat: Parlamentul a angajat mecanismul de planificare/exercitare a votului pe moţiunea de cenzură a opoziţiei. Cine poate să-l oprească din finalizarea unei proceduri democratice, constituţionale şi bine-venită, de altfel, avînd în vedere importanţa Legii Educaţiei? Răs-punsul sugerat de discursul Preşedintelui, de bun-simţ, pare să fie unul singur: Nimeni! Cu atît mai puţin Curtea Constituţională, care nu are a interveni în desfăşurarea procedurilor parlamentare aflate în des-făşurare. Ea a fost sesizată, şi-a spus cuvîntul, a constatat conflictul dintre instituţiile puterii... la bună vedere!

Morala fabulei este una singură... cine rîde la urmă, rîde mai bine!

Dacă nu v-a pufnit rîsul, e trist! Înseamnă că aţi început să înţelegeţi în ce fermă politică şi în ce vremuri trăiţi!

Opinia Cititorului ( 10 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Articolul de astazi este un mic eseu politico- literar.Nu m-a pufnit rasul. Pe actualul presedinte al Romaniei,T. Basescu,ilprivesc din perspectiva anului 2011! Cand, probabil, se va mai ..odihni.....Pe ceilalti actori politici, personal ,nu-i vad cu maciucile suspendarii actualului presedinte ci cu maciucile exterminarii reciproce in maini. Chiar dupa alte alegeri anticipate! Cu o zi inainte de votul asupra motiunii picate un primar al unui municipiu din tara,recita la o sedinta de Consiliu Local,poezia : Ridica-te Gheorghe,ridica-te Ioane! Scrisa de Radu Gyr! O situatie hilara,stiind cine este de fapt respectivul primar si modul cum administreaza municipiul. Infricosator ar fi, este posibil in proportie de 70^la suta, ca mesajul postum al poetului Radu Demetriade-Gyr,din zona geografica in care se afla municipiul la care ma refer,sa se transforme in realitate. Cu toate sforariile masonice de refacere a defunctei aliante D.A. Pe bune! In rest,nimic din cele afirmate de A.L., nu s-a schimbat. Toate la timpul lor,dle C.Codita. Potentialul exploziv exista si pe acest fond,va rade mai bine poporul roman.! Intr-alta ordine de idei,am omis din lista viitorilor incriminati,pe Petre Roman ,mason de frunte si demolator de tara,Theodor Stolojan ,Radu Vasile si Victor Ciorbea. Poate si pe alti masoni. Au grija de ei, altii...Pe bune! Sa-i oblige sa treaca definitiv in adormire si sa ne lase in pace!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Dle Codita, daca cumva te-a pufnit rasul, e trist: neputand sau nevrand sa accepti / sa constati ca, din nou, ca Presedintele a aratat ca are clasa ( si solutii) atunci chiar ca nu meriti sa mai fi acceptat / lasat sa scrii si sa semnezi in acest ziar.

    Te roade ceva tare de tot; o fi vreo neputinta ?. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Sa traiti tovarasul presedinte Basescu !

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Stimate domnule anonim,

      1. Sunt obligat de comentariile dumneavoastra sa constat ca ma nedreptatiti cu asupra de masura. Daca nu ati perceput admiratia mea pentru actiunile politice ale Presedintelui, in cazul cel mai recent in care ne-a oferit prilejul sa ne minunam de inventivitatea solutiilor sale, atunci ori n-ati citit articolul meu, ori aveti ceva personal impotriva mea. Admiratia este acolo intreaga si genuina! 

      2. Evantaiul de sensuri si contrasensurii ale sintagmei pe care o folositi "Presedintele...are clasa" imi impune sa ma retin de la orice alte comentarii, nu de alta, dar s-ar putea sa va supar din nou.

      3. Cit despre dorinta dumneavoastra de nu mai fi lasat sa scriu, imi pare rau sa va anunt ca trebuie sa va asezati la o coada foarte....foarte lunga. Sunt mai mult de 40 de ani de cind cei care va preced, nu putini, au incercat diverse mijloace pentru a obtine acest rezultat. Deocamdata n-au reusit, dar nu e mai putin adevarat ca n-au incercat inca nici cu glontul, nici cu bita, nici cu cutitul, nici cu otrava, cu masina, tractorul, trenul sau alte mijloace traditionale de convingere definitiva. Dar, cine stie, e bine sa pastrati mereu o speranta. Orice ideal maret are un timp al sau de implinire  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Traiasca ilustrul domn Anonim. Daca n-ar fi fost dumnealui, nu aveam parte de comentariul asta.

      Genial! 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Personal ma bucur domnule "Autorul"; daca n-ai fi reactionat cum mai stia gramatica romana de "nedreptatirea cu asupra de masura" ??.

      Sau daca, indiferent prin ce metoda ai fi dat la o parte, cum am mai putea avea parte de genialele idei si pareri despre verzi si uscate ?. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      E simplu, coane: n-ai carte, n-ai parte.

       

      Daca vrei sa se modifice situatia asta, iti recomand cu caldura "Indreptar ortografic, ortoepic si de punctuatie (editia Va)", de Iorgu Iordan  

      Dupa ce ai trecut de abc, revino cu intrebari. Inainte de asta nu mai da pe-aici cu sfaturi despre stil. Penibilul nu isi schimba natura cu cat e strigat mai tare. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Penibilul este cand recomanzi : iti !!!??? facand trimitere la Indreptaru ortografic ........ Eu i-ti recomand gramatica ;aia prima de prin clasa aVa - este abc-ul in materie. Daca reusesti sa o pricepi , poti reveni. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Maestre, speram sa comentezi, dar ma asteptam sa abordezi cestiunea cu precadere din alt unghi.

     

    Faptul ca niste trogloditi imbuibati, pe care ii toleram la nesfarsit sa se joace cu destinele si sa se imbogateasca din saracia noastra au mai pus de-o hora, nu aduce nimic nou. Intimitatile dansului ma lasa absolut rece.  

     

    Ceea ce ma intereseaza, este ca palariatul cu stelute si trese si de la romani si de la unguri, care conduce oficina UDMR de o jumatate de vesnicie a simtit ca a ajuns in pozitia sa loveasca direct la radacina.  

     

    UDMR a lasat sa luceasca cutitele pentru ca a interpretat politic decizia inaltei curti. Ei nu au vazut acolo ceea ce era de vazut, adica o autoritate de lucru judecat, ci o marlanie a PDL, de la care se asteptau sa controleze lejer deciziile curtii.  

     

    Nu au avut nici un cuvant de adresat instantei. Ar fi fost ridicol si inutil. Si-au aratat coltii si au inceput sa maraie la cei despre care sunt convinsi ca o controleaza.  

     

    Iar daca tresele si epoletii lu Marko-bacsi asa cred, inseamna ca stiu ele ce stiu.  

     

    Si asta nu mai e strigator la cer. E inspaimantator de-a dreptul.  

    Cand vine ziua furcilor, coaselor si topoarelor? 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Morala are si o intrebare; se poate rade la orice ineptie ?. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Hidroelectrica
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS