Ciolacu: "PSD şi PNL ar putea propune un program de ţară comun la alegerile de anul viitor"

F.D.
Politică / 13 septembrie 2023

Ciolacu: "PSD şi PNL ar putea propune un program de ţară comun la alegerile de anul viitor"

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că PSD şi PNL ar putea propune un program de ţară comun la alegerile de anul viitor, dar că nu a fost luată o decizie în acest sens, relatează Agerpres.

Precizările au fost făcute după ce premierul a fost întrebat dacă este luată în calcul varianta unui candidat comun PSD-PNL, la alegerile prezidenţiale.

"De obicei, în politică, niciodată nu spui niciodată. Nu a fost această discuţie până acum. Dar au existat discuţii, până la urmă, ca între colegi. Am văzut ce a declanşat declaraţia mea. Au fost discuţii şi de liste comune. Nu vorbim de un USL 2. În cazul în care noi simţim că românii au încredere în această coaliţie, putem veni cu un program de ţară şi cu o abordare comună în anul următor. Nu este o decizie, este o discuţie", a arătat premierul, într-o declaraţie acordată presei.

Ciolacu a subliniat că în acest moment nu a fost luată o decizie şi că prioritatea sa o reprezintă implementarea reformelor.

"Nu are nimeni nimic decis în acest moment. Pentru mine, ca prim-ministru, urgenţa numărul unu este să încercăm să facem lucruri bune şi să construim ceva sustenabil în România şi să ne ţinem de promisiunile făcute faţă de români şi să implementăm reformele asumate de către statul român. Ca preşedinte al partidului, prioritatea mea numărul unu sunt primele alegeri, respectiv alegerile europarlamentare. Până al alegerile pentru funcţia de preşedinte e cale lungă", a spus prim-ministrul.

Întrebat dacă susţine varianta unui candidat comun PSD-PNL pentru alegerile prezidenţiale, acesta a răspuns: "Fac politică. (...) Eu aş merge şi la Comisia Europeană să avem candidat comun", a menţionat Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă PSD ar putea renunţa la o candidatură pentru prezidenţiale, în favoarea PNL, Ciolacu a replicat că primul obiectiv îl reprezintă alegerile europarlamentare. "Momentan, să depăşim alegerile europarlamentare. (...) În schimb, cu adevărat, după 20 de ani de preşedinte de dreapta, cum se spune, cred că e cazul ca România să aibă şi un preşedinte de stânga', a adăugat Ciolacu.

Marcel Ciolacu a declarat, marţi, cu ocazia unei vizite în judeţul Vrancea, că există discuţii privind posibilitatea unor candidaturi pe liste comune PSD-PNL la alegerile de anul viitor.

Liderul PSD a afirmat că are o bună colaborare cu liberalii, dar a amintit şi despre o serie de probleme din trecut.

"Normal că există discuţii, facem politică. Eu cred că atât PSD, cât şi PNL au adus o stabilitate în România. N-aş vrea să vă reamintesc contextul când a intrat PSD la guvernare. Era plină criză socială şi era o incoerenţă guvernamentală acută, da? Ăsta este adevărul, nu vreau să-i deranjez sau să-i supăr pe colegii mei. (...) Lucrurile funcţionează, dar trebuie să spunem câteodată şi adevărul", a spus Marcel Ciolacu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ce program de tara, ne-am lamurit si cu voi, in loc sa va faceti curatenie in ograda, sa taiati acolo unde este de taiat, va faceti ca dati afara cativa secretari de stat si gata.

    puneti osul la treaba si faceti curatenie acolo unde este cazul nu mai prostiti lumea, daca sunteti prosti si nu va pricepeti lasati pe altii, ori incompetenti ori hoti.. 

    puneti taxe peste taxe, omorati microintreprinderile clasa medie in general ca nu va acoperiti voi gaurile si combinatiile politice 

    ar trebui o curatenie generala in sistem dar ati dovedit inca o data ca sunteti incapabili sa o faceti, ar trebui sa fiti impuscati ca nu ati facut nimik bun in tara asta 

    ...

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6275
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2861
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur404.7692

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb