CIOLOŞ:"Nu suntem blocaţi în probleme interne, nu jucăm criza politică gândindu-ne la voturile de peste doi ani"

J.P.
Politică / 12 octombrie

"Nu suntem blocaţi în probleme interne, nu jucăm criza politică gândindu-ne la voturile de peste doi ani"

Premierul desemnat Dacian Cioloş a transmis, marţi, că USR este singurul partid parlamentar care a prezentat o soluţie politică la criza actuală şi nu este cazul să se îngrijoreze nimeni pentru cariera sa politică sau pentru candidatura la Preşedinţie, conform Agerpres.

"Am primit sute de întrebări şi mesaje legate de nominalizarea mea ca premier în acest moment de criză. Cei care mi-au scris sunt îngrijoraţi că am fost atraşi într-o capcană politică sau că mi s-a oferit această soluţie pentru a mi se închide oportunitatea unei candidaturi prezidenţiale. Îmi doresc să lămuresc această situaţie, pentru a nu continua speculaţii sau îngrijorări care nu-şi au rostul. Din perspectivă politică, trebuie să înţelegeţi că suntem al treilea partid ca număr de mandate parlamentare, dar singurul care a prezentat o soluţie politică la criza actuală. Nu suntem blocaţi în probleme interne, nu jucăm criza politică gândindu-ne la voturile de peste doi ani. Pur şi simplu, am făcut ceea ce trebuie să facă un partid politic: să îşi asume o situaţie de criză şi să răspundă pe măsura momentului în care ne găsim", a scris Cioloş, pe Facebook.

Potrivit preşedintelui USR, "ideea că se câştigă timp printr-o astfel de nominalizare este o greşeală profundă".

"Nu suntem într-o situaţie de calm şi bunăstare socială în care să ne permitem să tărăgănăm decizii măsurând cu şublerul ce avantaje ne ies dacă speculăm momentul. Noi am ales să acţionăm", a completat Dacian Cioloş.

Premierul desemnat a menţionat că, din perspectivă personală, crede că ar trebui să existe mai multă îngrijorare pentru cei bolnavi şi care nu au loc în spitale sau de cum se vor plăti facturile în această iarnă.

"Nu e cazul să se îngrijoreze nimeni pentru cariera mea politică sau pentru candidatura mea la Preşedinţie. Suntem în plină pandemie şi se pierd sute de vieţi omeneşti în fiecare zi, iar societatea noastră trebuie să iasă din fascinaţia jocului politic şi să se îngrijoreze pentru adevăratele motive. Principala greşeală a politicienilor este că au crezut mereu că totul este despre ei. Guvernarea este despre cum se vor descurca românii în aceste luni dificile în care pandemia ameninţă pe fiecare dintre noi, iar facturile sunt o povară peste care unii dintre noi nu vor fi în stare să treacă", a conchis el.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Spiralele si urinoterapia ingroapa practic, Romania!

    Sper ca la viitorele alegeri sa aveti 4%

    La mai mic !

    Succes, sa distrugeti FSN in 2024 !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

25 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9472
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2560
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6294
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8502
Gram de aur (XAU)Gram de aur246.1720

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro