Cioloş: Regionalizarea ar putea să aducă un plus modului în care sunt utilizate fondurile europene

F.A.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 5 iulie 2011

"O eventuală decizie privind regionalizarea ar putea să aducă un plus şi modului cum sunt utilizate fondurile europene", a spus comisarul european Dacian Cioloş.

"O eventuală decizie privind regionalizarea ar putea să aducă un plus şi modului cum sunt utilizate fondurile europene", a spus comisarul european Dacian Cioloş.

Comisarul european pe Agricultură, Dacian Cioloş, susţine că o regionalizare a României ar putea fi benefică în contextul absorbţiei fondurilor europene, adăugând că după anul 2014 exigenţele UE se vor îndrepta şi către absorbţia calitativă, nu numai către cea cantitivă privind utilizarea banilor.

Dacian Cioloş a declarat, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că des-centralizarea gestionării unor proiecte nu poate fi decât benefică, adău-gând că niciodată, Comisia Europeană nu impune "un anume mod de organizare administrativă, anunţă Mediafax.

"Coborârea ges-tionării proiectelor de la nivel naţional la un nivel cât mai apropiat de beneficiar, cred nu poate să fie decât benefică, atât în privinţa calităţii modului în care se face implementarea unor proiecte, cât şi în privinţa reducerii birocraţiei. Vreau să precizez că, niciodată, Comisia Europeană nu va impune un anumit mod de organizare administrativă vreunui stat membru. Decizia privind regionalizarea, dacă se face sau nu, aparţine statului membru, în cazul de faţă, aparţine României", a spus comisarul european.

Dacian Cioloş a precizat că o abordare strategică privind dezvoltarea unei regiuni ar putea fi utilă, în special datorită faptului că, în perioada 2014 - 2020, vor exista nişte condiţionalităţi care vor fi negociate de către Comisia Europeană cu fiecare stat membru în parte.

"O eventuală decizie privind regionalizarea ar putea să aducă un plus şi modului cum sunt utilizate fondurile europene. Nu mă gândesc doar la absorbţia cantitativă, ci şi la absorbţia calitativă a lor, mai exact la rezultatele obţinute prin absorb-ţia fondurilor. Vreau să subliniez că în perioada 2014 - 2020, în utilizarea fondurilor, exigenţa nu va mai fi doar la cum sunt folosiţi banii, din punct de vedere cantitativ, ci şi la ce rezultate se obţin prin utilizarea fondurilor primite", a mai spus Cioloş.

Comisarul european Dacian Cioloş s-a aflat, ieri, într-o vizită la Iaşi, ocazie cu care s-a întâlnit cu autorităţile locale, cu care a discutat despre fondurile europene, precum şi alte probleme legate de politici comunitare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9184
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7383
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6933
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.3958

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro