Prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, a criticat lista de miniştri propusă de premierul desemnat Eugen Tomac şi a susţinut că aceasta protejează interesele PSD, se arată într-un mesaj postat pe contul său oficial de facebook.
„Lista de miniştri propusă de dumneavoastră este cusută cu aţă alb-fosforescentă”, a scris Ciucu pe Facebook.
Liderul liberal a afirmat că Tomac nu a discutat deschis cu reprezentanţii PNL în cadrul întâlnirii de luni şi a sugerat că acesta ar fi avut „întâlniri prealabile, ascunse şi neasumate” cu PSD, conform sursei citate.
„Nu am cum să nu observ că ministerele asumate până acum de către PSD reflectă propuneri fix ale PSD: dl. Istudor la Agricultură, dl. Masala la Transporturi”, a declarat Ciucu în postarea făcută.
Cu privire la propunerea pentru Ministerul Dezvoltării, acesta a scris pe facebook următoarele: „Nu aveţi cum să-mi explicaţi prin ce proces decizional aţi ajuns la dl. Ionaş, altul decât că vi l-a dat PSD”.
„Pare că le protejaţi interesele şi le-aţi pus ministerele pe care le vor ei la adăpost”, a mai afirmat liderul PNL, în postarea menţionată.
„Cum PSD are bani şi plăteşte presa mult, va împinge narativul că guvernul dvs. este guvernul PNL şi USR”, a scris acesta în postare.
Liderul liberal a invocat şi posibilitatea desemnării unui alt premier tehnocrat în cazul în care Guvernul Tomac nu va obţine susţinerea parlamentară.



















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.06.2026, 21:50)
n-ai treaba la primarie?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.06.2026, 22:50)
Nu. I-a suspendat instanța reorganizarea. Dacă e mare jurist sau tare în administrație, să atace decretul președintelui de desemnare a d. două procente.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.06.2026, 07:16)
LATRAUL este tare in gura si negru in ceru guri ca magaru/n capu p$li. in campania pentru primaria capitalei a promis catte in luna si in stele. Ajuns sa conduca primaria, se vaita ca un bolnav de prostie si ca sa nu cumva sa miroase a fraier si-a pus pampersi ca altfel ar mirosi urat. PNL, a ajuns un fel de COREE de Nord fiind luat ostatec de catre Bolojan. Romanilor nu le-a ajuns un Bolojan la conducerea guvernului care a facut tara praf, acum au si bucuresteni Bolojanul lor, care este la fel de TOXIC. CIUCULETE, canta ma la alta masa, adica Romania nu mai poate fi guvernata decat de voi NEOLIBERALII impreuna cu NEONAZISTII lu FRITZ nu. Comportamentul PNL si USR in politica Romaneasca incepe sa semene tot mai mult cu comportamentul celui care s-a crezut stapanul lumi si a ajuns sa se sinucida intr-un buncar. Daca nu conduceti voi Romania, nu o mai poate face nimeni. Astept ca presedintele sa se delimiteze de voi ANTIROMANILOR care sunteti.!
2. Mda
(mesaj trimis de Oarecare în data de 09.06.2026, 10:30)
Ciucu este o pierdere pentru sectorul 6 și o incertitudine pentru primăria generală. Păcat că s-a băgat in această cloacă politică.