Ciprian Dascălu, economistul-şef al BCR: "Avem o problemă de competitivate, care se vede în deficitul de cont curent"

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 martie

Sursa foto: bcr.ro

Sursa foto: bcr.ro

English Version

"Ne dorim să avem exporturi cu valoare adăugată mare, dar până la urmă totul se reduce la forţa de muncă"

"Industria prelucrătoare din România rămâne blocată în recesiune"

"Ne-am revizuit în jos estimarea de creştere economică pentru 2024, la 2,6% de la 3,3%"

Ţara noastră are o problemă de competitivate, ceea ce se vede foarte clar în deficitul de cont curent, a afirmat vineri economistul şef al BCR, Ciprian Dascălu, cu ocazia conferinţei de presă în care a fost prezentat indicele BCR România Purchasing Managers' Index.

Ciprian Dascălu a spus: "În România, deficitul de cont curent este structural undeva la 4 - 4,5% cu economia la echilibru. Există anumite industrii care au probleme de adaptare la noul mediul economic. Ca toate ţările, ne dorim să avem exporturi cu valoare adăugată mare, dar totul până la urmă se reduce la forţa de muncă. Când circa 17% din forţa de muncă are studii superioare, exporţi cu ce ai. Din 2015 - 2016 se tot pierd joburi ce necesită puţină specializare. Este inevitabil pentru există concurenţă, iar antreprenorilor le este foarte greu să absoarbă creşterile salariale, când marjele sunt mici".

Economistul-şef al BCR a adăugat: "Dacă vrem ca economia să crească în acelaşi ritm, să se dubleze odată la zece - cincisprezece ani, avem nevoie de forţă de muncă. Educarea forţei de muncă trebuia să aibă loc acum cinci - zece ani. Vedem că media europeană a tinerilor între 24 şi 35 de ani cu studii superioare este undeva la 40% din total, iar la noi este 22%. Transformarea economică trebuie să pornească de la bază".

Conform economistului, industria prelucrătoare din ţara noastră rămâne blocată în recesiune, fiind afectată de şocuri pe partea lanţurilor de aprovizionare şi impozite şi taxe în creştere, în contextul existenţei deja a unei slăbiciuni generalizate a cererii. Din aceste motive, indicele PMI privind industria prelucrătoare a rămas la valori sub pragul neutru de 50 de la începutul perioadei analizate în iulie 2023.

"Preţurile factorilor de producţie au atins cel mai înalt nivel înregistrat în cele opt luni de date istorice în luna februarie. Creşterile de taxe au fost citate ca fiind motivul principal, cel mai probabil fiind vorba de majoarea accizelor pentru combustibili de la începutul anului, împreună cu preţurile mai ridicate ale materiilor prime. Creşterea preţurilor factorilor de producţie a fost atenuată parţial de o diminuare a marjei de profit, preţurile de vânzare ale producătorilor din industria prelucătoare crescând mai lent în februarie faţă de ianuarie", a spus Ciprian Dascălu.

Potrivit economistului BCR, aşteptările de producţie pentru următoarele douăsprezece luni s-au înrăutăţit în februarie comparativ cu luna precedentă, însă au rămas peste media istorică.

"Revenirea producţiei industriei prelucrătoare cel mai probabil va necesita mai mult timp şi este foarte puţin probabil să se întămăple în prima jumătate a acestui an. Ne-am revizuit recent în jos estimarea de creştere economică pentru 2024 la 2,6% de la 3,3% cât estimam anterior, după o creştere sub aşteptări în ultimul trimestrul al anului 2023, evoluţie care a fost în linie cu evoluţia trimestrială a BCR PMI", a spus Ciprian Dascălu. "Ne aşteptăm la o revenire a consumului privat în 2024 şi ne aşteptăm să devină principalul motor de creştere anul acesta, urmat de investiţiile publice. Investiţiile private cel mai probabil vor fi afectate de incertitudinile fiscale, iar cererea externă probabil va avea o contribuţie neutră", a conchis economistul-şef al BCR.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Tot o freacă ăștia cu tânăra generație de azi când vreo treizeci la sută dintre ei nici nu doresc să lucreze apoi restul sunt total neserioși și cu pretenții exagerate, și asta e fenomenul in tot Occidentul în România și mai pronunțat, dacă pe termen mediu aștepți creștere economică de la tânăra generație atunci sută sută dai faliment, trebuie programe complexe de reconversie profesională pentru populația adultă de vârsta a doua,cum fac multe țări, în Ungaria de ex și pensionarii lucrează masiv,dar să aștepți tu schimbarea în bine de la generația tiktok înseamnă că ești dusă cu pluta

    Argumentele analistului din punct de vedere conjunctural sunt relativ corecte, dar costul ridicat al factorilor de productie in Romania are cauze mai profunde:

    - avem o organizare administrativa cvasi feudala in care judetul reprezinta unitatea de baza si duce la risipa unor resurse si asa limitate , alocarea fondurilor de investitii provenite de la bugetul de stat si fonduri europene fiind facute be baze clientelare. 

    - administratia de stat si in general organizatiile parastatale au un personal mult prea mare fata de populatia actuala a tarii 

    - lipsa specialistilor necesari pt o economie cu valoare adaugata semnificativa se datoreaza si degradarii 

    invatamantului liceal si universtar 

    - ca ne place sau nu suntem la periferia UE si costurile logistice sunt mai ridicate ca la altii

    si inca multe altele 

    1. România ca țară emergentă care se bazează foarte mult pe forta de muncă ieftină va fi lovit crunt de robotizarea generalizata,pe termen mediu,au zis asta și cei de la banca mondială.

      Agreez integral opinia dvs; într-adevăr , aparatul nostru de “stat” ( ce bine rimează cu “dormitat”, “furat”, “eșuat”, etc) ține națiunea în loc și , mai mult, o duce într-o groapă ; oare de ce nu s-a dat curs referendumului pt reducerea nr. somnolentilor din casa poporului , ba contrar, s-a mărit nr puțin nr. lor ??? De ce miniștri și aleșii poporului nu sunt evaluați anual , ca mai toți lucrătorii, iar rezultatele să fie comunicate - ca doar sunt aleșii noștri, nu ??!!

      Mai buna colectare a veniturilor la buget ar fi putut înlocui in mare parte actualele ( și viitoarele, din 2025) taxe mărite ! Raportul între venituri planificate și cele colectate e un mare secret de stat !! Digitalizarea ( evident , treptată, dar cu măsuri simple și clare , nu ca e-factura !!, care naște o grămadă de nemulțumiri) ) ANAF - o fantoma electorală de vreo 10 ani - ar fi putut îmbunătăți foarte mult colectarea și evita mărirea taxelor ; investițiile productive ar fi adus și ele noi taxe , dar ce să faci cu neamurile din primarii , care au creat un păianjenis de interese , toate direcționate pe îmbogățirea în 4 ani , ca nu se știe ce/cine mai urmează dup-aia !

      De ce dormim la tv și nu ieșim în stradă ? 

    BNR sa scada dobanda la 6% si sa lase cursul sa mearga unde e echilibrul, simplu. Posibil sa urce un pic la 5.5 ceea ce va taia importurile si reorienta capitalul pentru export.

    1. Parafrazând amar umorul artistului Mihai Stănescu ( fie ei țărâna ușoară), NU e momentul ( n-a fost deloc) pt liberalizarea leului ; Dacă BNR n-ar interveni , în 6 luni se ajunge la 6 lei/eur , garantat ! De ce ? Nu doar pt ca e an electoral , in care se face efectiv jaf bugetar, dar decidenții nostri care dorm in fotoliile supranumerice ale casei poporului NU doresc (investitii in) producție !!! Ei doresc “pacea sociala” prin oferirea, de către ei, pe baze clientelare ( cum

      Bine se spunea anterior) a posturilor “la stat” , in acest fel cei angajați devenind recunoscători ( la urne) pt joburile primite - astfel se perpetuează feudalismul fanariot și astfel ne pleacă tinerii capabili , astfel rămânem în coadă tuturor clasamentelor . Producția deranjează “sistemul” !!! 

      Care “productie”? Ca nimeni nu “produce” fara “ajutoare de la stat” si “productia” sa le fie achizitionata tot de stat la pretul “producatorului”:-)…Sau alta sifonare, gazul ieftin romanesc pleaca la export iar pentru mioritici se importa gaz cu pret “liberalizat” :-)

Lansare carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5830
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0141
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8429
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.4379

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb