CITR:Creşterea accelerată a cotei de piaţă şi comisioane mari plătite brokerilor, cauze ale falimentului City

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 6 mai

Creşterea accelerată a cotei de piaţă şi comisioane mari plătite brokerilor, cauze ale falimentului City

Asigurătorul a achitat dobânzi de 144 milioane de lei pentru împrumuturi care s-au dovedit fără substanţă economică, arată analiza lichidatorului judiciar Peste 1.600 de creditori City Insurance s-au înscris la masa credală cu o expunere de peste opt miliarde de lei, potrivit CITR

Creşterea accelerată a cotei de piaţă printr-o politică de vânzări agresivă, ceea ce a condus la o degradare rapidă a situaţiei City Insurance, valoarea ridicată a comisioanelor plătite brokerilor, precum şi cedarea în reasigurare a unui procent cuprins între 80% - 99,5%, se numără printre cauzele ce au dus la falimentul asigurătorului, conform unei analize preliminare prezentate ieri într-o conferinţă de presă de CITR, lichidiatorul judiciar al companiei.

De asemenea, City a făcut investiţii în active corporale ale căror valori s-au depreciat în urma reevaluării efectuate de experţi şi tranzacţiilor efectuate cu acestea, care au dus la pierderi semnificative, care până în acest moment se ridică la 42 milioane de lei, conform analizei realizate de CITR privind activitatea City, în perioada 2017 - 30 iunie 2021.

Totodată, au fost identificate împrumuturi acordate societăţilor afiliate cu şanse reduse de recuperare, în prezent soldul de recuperat fiind de 82 milioane de lei. În plus, City Insurance a achitat dobânzi pentru împrumuturi primite care s-au dovedit fără substanţă economică, în valoare de 114 milioane de lei. Nu în ultimul rând, compania a plătit comisioane intermediarilor pentru împrumuturi fără substanţă economică de 33 milioane de lei, conform CITR.

Peste 1.600 de creditori s-au înscris la masa credală cu o expunere de 8,42 miliarde de lei. Din această sumă, aproape un sfert reprezintă suma aferentă Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA), iar 18% pentru Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). De asemenea, de la deschiderea procedurii, echipa CITR gestionează direct cele peste 14.000 de litigii în faţa instanţelor naţionale şi internaţionale, conform analizei prezentate ieri de lichidiatorul judiciar.

Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR, a spus: "Rolul nostru în această etapă a falimentului este să asigurăm buna desfăşurare a tuturor demersurilor legale obligatorii într-un termen cât mai scurt şi cu o transparenţă cât mai mare. În acelaşi timp, continuăm acest efort de a înţelege ce s-a petrecut şi de a identifica sursele pentru recuperarea creanţelor. Vom avea o primă adunare a creditorilor mâine (n.r. azi), când le vom comunica stadiul falimentului la acest moment. Este un proces transparent şi complex, la finalul căruia vom documenta unul dintre cele mai mari falimente din România, al unei companii cu o cotă de piaţă de 43%. Impactul asupra economiei româneşti este semnificativ, iar gestionarea corectă a acestei etape este esenţială".

Conform prezentării CITR, următorii paşi în procedura de faliment a asigurătorului sunt adunarea creditorilor, întâlnire care va avea loc astăzi şi în cursul căreia CITR le va prezenta analiza preliminară privind cauzele şi împrejurările care au generat falimentul City Insurance; evaluarea patrimoniului; demersuri pentru recuperarea creanţelor; valorificarea activelor, conform prezentării CITR.

Poliţele RCA emise de City Insurance încetează de drept pe 11 mai 2022, chiar dacă perioada de valabilitate a acestora depăşeşte data menţionată, conform unui anunţ recent al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Astfel, posesorii de poliţe de asigurare RCA emise de City Insurance trebuie să încheie o nouă asigurare, la un alt asigurător, până pe data de 11 mai 2022. În caz contrar, aceştia sunt pasibili de sancţiuni în concordanţă cu legile în vigoare, amenda fiind cuprinsă între 1.000 şi 2.000 de lei.

Persoanele implicate din postura de păgubit în accidente provocate de asiguraţi RCA ai City Insurance, care nu au cumpărat o poliţă nouă după data de 11 mai 2022, nu vor putea fi despăgubite în baza poliţei City Insurance, chiar dacă datele înscrise pe ea arată că se află încă în perioada de valabilitate. Terţii păgubiţi se pot adresa Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) pentru a fi despăgubiţi din Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (FPVS), doar în situaţia în care accidentul a implicat şi vătămări corporale sau decese. În caz contrar, terţii păgubiţi nu se pot adresa niciunui organism sau asigurător şi vor fi nevoiţi să se îndrepte împotriva şoferului vinovat pentru recuperarea prejudiciului.

Conform Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA), la data de 11 mai 2022, când se va produce denunţarea automată a contractelor de asigurare, vor mai fi în vigoare 498.255 de poliţe de asigurare RCA emise de City Insurance, potrivit ASF.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9429
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6098
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8066
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8083
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.5597

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro