Claudiu Cazacu, XTB: Facturile la căldură aduc frigul în bugetele oamenilor. Presiunea pe preţul gazelor creşte

S.C.
Macroeconomie / 1 octombrie, 12:48

Claudiu Cazacu, XTB: Facturile la căldură aduc frigul în bugetele oamenilor. Presiunea pe preţul gazelor creşte

Facturile la încălzire ar putea deveni mai scumpe pentru români, pe fondul presiunii tot mai mari asupra preţului gazelor, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Constrângerea vine din două direcţii: gazele sunt mult mai scumpe pe pieţele europene decât preţul plătit în prezent de consumatorii casnici din România, iar schema de plafonare se încheie în martie 2027, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie XTB România.

Pentru românii care au de cântărit bine deciziile financiare, costul încălzirii pentru iarna aceasta revine ca preocupare, iar speranţa principală este ca vremea să fie, aşa cum ne-a obişnuit în ultimii ani, mai caldă decât în trecut, conform comunicatului de presă.

Fie că vorbim despre centrale individuale, centrale de bloc sau sisteme de termoficare, materia primă esenţială este gazul natural, iar anul acesta preţul pe pieţele europene a fost într-o continuă creştere. Chiar dacă nu a ajuns la vârfurile din anul începerii războiului din Ucraina, preţul gazelor este sub presiune, în condiţiile în care oferta este afectată de acest conflict militar, dar şi de cel din Orientul Mijlociu, potrivit sursei citate.

Preţul de tranzacţionare pe piaţa Dutch TTF pentru contractul cu scadenţa noiembrie a crescut cu 162,9% anul acesta, ajungând la 72,5 EUR/MWh. La Viena, CEGH oferă o valoare de 73,4 EUR/Mwh pentru contractul cu scadenţa noiembrie. În ultima zi din septembrie, la Viena, preţul gazului pentru ziua următoare a închis sesiunea la 74,15 EUR/MWh, conform comunicatului de presă.

În moneda locală, preţurile sunt şi mai usturătoare

Raportat la moneda românească, preţul ar fi de 391,4 RON/MWh. În România, însă, pentru consumatorii casnici, preţul la nivel de producător este de 110 lei pentru fiecare MWh. De aici, luând în calcul costurile reglementate la nivel de transportator şi distribuitor şi taxele, preţul ajunge la 310 RON/MWh, sau 0,31 RON/kWh, informează analiza menţionată.

Totuşi, Engie, unul dintre furnizorii de gaze naturale, a trimis notificare unor clienţi despre ajustarea preţului începând cu luna noiembrie la peste 0,34 lei/kWh. Explicaţia este că acesta ar fi preţul concurenţial, dar preţul stabilit prin cadrul legal va avea prioritate şi este de aşteptat că va fi mai mic, explică reprezentantul XTB România.

În măsura în care achiziţiile de gaze din import, la preţuri care în prezent sunt de peste trei ori şi jumătate faţă de cele reglementate din producţia internă, şi costurile de înmagazinare şi extragere ar fi luate în calcul pentru noul preţ reglementat, acesta ar putea depăşi vechiul reper de 0,31 lei/kWh, dar fără a trece peste preţul propus prin noile contracte, de 0,3462 lei/kWh. Costul încălzirii locuinţelor cu centrale termice ar creşte cu peste 10%, potrivit comunicatului de presă.

În acelaşi timp, dincolo de perioada de plafonare, care se încheie la 31 martie anul viitor, preţurile ar putea creşte considerabil, dacă nu vor fi introduse noi măsuri de compensare. Astfel, propunerea furnizorului ar fi o etapă intermediară, de pregătire în perspectiva unor facturi şi mai ridicate pentru consumatori, se mai arată în comunicatul de presă.

Neptun Deep, speranţa din 2027?

Intrarea în producţie a Neptun Deep, aşteptată în semestrul I al anului viitor, ar urma să ofere, în cele din urmă 8 miliarde de mc de gaz pe an. Producţia internă ar creşte suficient pentru a acoperi necesarul populaţiei, pe lângă cel al industriei. În paralel, preţurile pe piaţa europeană sunt deosebit de volatile şi o „calmare” a conflictului din Orientul Mijlociu ar redeschide opţiunea de a primi gaz natural din Qatar, potrivit sursei.

În primăvara anului acesta, CEO-ul OMV Petrom afirma că nu se ştie dacă gazul natural de la noi va fi mai ieftin decât cel TTF, care include gazul natural lichefiat adus din alte continente. La cotaţiile de acum, însă, şi pe scenariul principal de lucru, estimările noastre sunt că preţul intern al gazului ar fi favorabil în raport cu cel european, din perspectiva consumatorilor, subliniază Claudiu Cazacu.

În sezonul de iarnă noiembrie 2025 - martie 2026, consumul total în România a fost de 6,46 miliarde de metri cubi. Consumul ar urma să crească odată cu pornirea centralei de la Mintia, şi extinderea reţelei, iar estimarea Transgaz este că în sezonul de iarnă care urmează, acesta va fi cu 0,8-1 miliard de metri cubi mai mare decât în cel precedent. În acelaşi timp, producţia va creşte notabil în primele trimestre, astfel încât, chiar şi cu 4-5 miliarde de metri cubi în plus veniţi dinspre Marea Neagră, consumul să fie acoperit, şi să existe cantităţi disponibile pentru export, conform sursei citate.

Marea întrebare pentru consumatori este: cât de repede va veni gazul dinspre Neptun Deep, şi cât va ajuta acesta la menţinerea facturilor apropiate de cele de anul trecut? În lipsa unor măsuri administrative, dacă preţul s-ar alinia pieţelor europene şi situaţia războaielor din regiune nu s-ar detensiona, din aprilie 2027, scumpirile ar aduce o povara considerabilă pentru cetăţeni, în special cei cu venituri restrânse, arată consultantul de strategie XTB România.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb