Cleştele maghiar

DARIUS PORUMBOIU
Ziarul BURSA #Politică /

Cleştele maghiar

UDMR ameninţă cu debarcarea Guvernului Boc, după decizia Curţii Constituţionale pe marginea legii educaţiei  

Se prefigurează astfel o criză guvernamentală cu doar două luni înainte ca Ungaria să preia preşedinţia UE

UDMR o spune deja răspicat şi ameninţă cu ieşirea de la Guvernare.

Nemulţumirea liderilor maghiarimii este legată de decizia Curţii Constituţionale care a blocat asumarea răspunderii Guvernului pe legea educaţiei.

Întârzierea adoptării legii respective afectează în mod direct interesele UDMR, care ar fi primit astfel predarea limbii maghiare în şcoli.

După ani de lupte politice, UDMR primise acest cadou la doar o zi după ce ajutase Guvernul Boc să supravieţuiască, din nou, unei moţiuni de cenzură.

Acum, UDMR susţine că decizia Curţii Constituţionale este una politică, arătând cu degetul spre PDL şi preşedintele Traian Băsescu, ca principalii vinovaţi de blocarea asumării răspunderii în Parlament (prin care o lege poate fi adoptată fără dezbaterea parlamentară).

Or, decizia Curţii împinge proiectul de lege exact spre dezbaterea parlamentară, acolo unde orice este posibil, pentru că actuala putere nu-şi poate impune, cu certitudine, proiectele legislative în forma dorită, mai ales în comisii.

Supărarea UDMR pentru pierderea "cadoului politic" (predarea limbii materne în şcoli) vine într-un moment extrem de delicat: angajamentele cu FMI şi UE au nevoie de stabilitate şi o cât mai largă majoritate politică pentru a fi respectate la termen, iar eventuala cădere a Guvernului acum, înainte de parafarea unui nou acord cu Fondul, ar putea adânci criza economică, pentru că ar deschide posibilitatea unei crize politice prelungite, similare celei de acum un an, când Guvernul Boc a fost demis de Parlament, după retragerea PSD de la guvernare.

Preşedintele Băsescu a spus-o şi el răspicat ieri: fără banii de la FMI şi de la UE riscăm să nu mai putem plăti salariile şi pensiile în ianuarie.

Cleştele maghiar devinde însă şi mai puternic dacă privim tot spre luna ianuarie: peste doar două luni, de la 1 ianuarie 2011, Ungaria va prelua preşedinţia UE.

Contextul este mai mult decât favorabil UDMR ca să speculeze la maxim momentul actual ca să-şi promoveze interesele proprii legate de autonomie sau predarea limbii materne în şcoli.

Paradoxal, decizia Curţii Constituţionale salvează UDMR de la ridicol, care ameninţase deja, prin vocea unor lideri ai săi, după moţiunea de săptămâna trecută, că este ultima oară când mai suţine actualul Guvern .

Or, asumarea răspunderii pe legea educaţiei ar fi atras o altă moţiune, ceea ce ar fi împins UDMR în situaţia ingrată fie de a vota împotriva propriei şpăgi politice- limba maternă- fie să-şi încalce angajamentul şi să susţină în continuare Guvernul Boc.

Preşedintele Train Băsescu şi premierul Emil Boc s-au întâlnit ieri cu liderul UDMR Marko Bela, dar problema nu a fost tranşată încă.

Ambele tabere aşteaptă acum motivarea Curţii Constituţionale, pentru a vedea în clar cum va fi abordată mai departe problema reformei din educaţie. Până atunci, liderii UDMR negociază intens rămânerea lor la Guvernare cu garanţii sporite.

Ce le va oferi Emil Boc?

Propria demisie?

Marko Bela, 3 noiembrie 2010: "Nu putem merge mai departe într-o coaliţie care nu reuşeşte să-şi impună reformele".

Preşedintele Băsescu, 3 noiembrie: "Vă spun o părere - Coaliţia va trece acest test, în orice condiţii. Nu putem intra într-un derapaj, în instabilitate politică dintr-o întâmplare".

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. UDMR pentru cine vrea sa pregateasca copii in scoli?Pentru Romania sau pentru Ungaria?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Statul roman ii pregateste pe unguri pentru a nu se putea intelege in limba romana cu ceilalti cetateni romani. Statul roman ii pregateste pe unguri si pe romani ca sa poata pleca cat mai usor in alte tari si sa contribuie la bunastarea acelor tari.

      Statul este.. guvernul nu intreg poporul. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    BOC NU LE POATE OFERI NIMIC.LE OFERA BASESCU,DOSARE MUUUUUULTE.mai treb.date exemple de UDMR-isti CAPITALISTI ?ce credeti,au avut ei interes ptr.maghiari ?daca maghiarii lor traiau decent,acelas lucru se intamplau si cu romanii nostri.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Hidroelectrica
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS