Clienţii Orange Money pot beneficia acum de un cont 100% online

A.P.
Companii / 19 noiembrie 2020

Clienţii Orange Money pot beneficia acum de un cont 100% online

Clienţii Orange România îşi pot transforma telefonul într-un portofel inteligent, în doar 10 minute, prin deschiderea 100% online a unui cont în aplicaţia Orange Money. Noul proces înrolare digitală este disponibil tuturor clienţilor care au un număr de telefon mobil în reţeaua Orange România., potrivit unui comunicat de presă.

După descărcarea aplicaţiei Orange Money din App Store sau Google Play, clienţii sunt ghidaţi printr-un proces de înregistrare la distanţă, pe smartphone, direct în aplicaţia mobilă. În urma acceptării acordurilor legale, utilizatorii intră într-o conferinţă video cu un agent, ce durează aproximativ 3 minute, în care li se va cere prezentarea buletinului, ce va fi scanat virtual, şi realizarea unei fotografii portret (selfie).

Soluţia de înrolare digitală lansată de Orange Money este dezvoltată printr-o integrare cu eID, lider mondial în oferirea de aplicaţii pentru identificarea la distanţă a utilizatorilor prin apel video înregistrat. eID este o companie ce se supune eIDAS, regulament UE care stabileşte, printre altele, cerinţele pentru procesele de identificare digitală în vederea efectuării de tranzacţii electronice. Astfel, deschiderea rapidă, 100% pe mobil, a unui cont digital Orange Money este sigură pentru utilizatori şi în linie cu cerinţele europene.

Orange Money răsplăteşte viitorii săi clienţi. Până pe 31 ianuarie, fiecare client Orange România care-şi va deschide un cont online prin Orange Money şi va face cel puţin două plăţi va primi în cont 50 lei. Mai multe detalii despre campanie pot fi găsite aici.

Haris Hanif, CEO Orange Money a spus: "Ne-am propus să transformăm Orange Money într-un serviciu 100% digital de la înrolarea în aplicaţie până la interacţiunile periodice cu clienţii ori operaţiuni ce includ momentul de închidere a contului. Obiectivul nostru este de face experienţa de banking cât mai simplă şi uşoară, diferită de cea a serviciilor financiare tradiţionale. Lansarea noului proces de înrolare este un pas esenţial în această strategie, pentru că reprezintă primul contact al utilizatorilor cu aplicaţia. De asemenea, în contextul actual, care cere distanţare fizică, a fost important să găsim o alternativă care să nu mai presupună vizitarea unui Orange Shop."

Orange Money reprezintă o alternativă simplă şi digitală pentru a gestiona mai multe tipuri de servicii financiare:

Deschiderea unui cont în RON cu un IBAN personalizat ataşat

Înrolare 100% digitală pentru clienţii care au un număr de telefon mobil în reţeaua Orange România

Transferuri naţionale, printr-un număr de mobil sau IBAN, fără comision

Transferuri internaţionale în 16 valute, fără comision

Carduri virtuale Visa de debit ce pot fi folosite instant pentru cumpărături online sau plăţi cu telefonul ori ceasul. Clienţii pot comanda şi un card fizic la orice adresă naţională

Plăţi contactless, cu telefonul sau cu ceasul, prin Google Pay, Orange Pay, Apple Pay, Garmin Pay sau Fitbit Pay

Alimentarea contului prin transfer bancar sau top-up din orice card bancar

Plăţi facturi la peste 70 de furnizori şi încărcare cartele Orange

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
ELECTRICA FURNIZARE S.A.

Curs valutar BNR

25 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0105
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5228
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4892
Gram de aur (XAU)Gram de aur240.0052

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro