CLOTILDE ARMAND: "Trebuie să fim echipaţi pentru un eventual colaps energetic"

F.D.
Politică / 6 septembrie 2022

"Trebuie să fim echipaţi pentru un eventual colaps energetic"

Primarul Sectorului 1 al Capitalei, Clotilde Armand, anunţă că instituţia pe care o conduce intenţionează să implementeze un program prin care clădirile publice şi blocurile de locuinţe din sector să devină în cât mai mare măsură independente energetic, conform News.ro.

Imobilele în care funcţionează instituţii publice vor fi echipate cu panouri fotovoltaice şi pompe de căldură, iar pentru jumătate dinte blocurile de locuinţe se intenţionează echiparea cu instalaţii care produc energie de la soare şi care să asigure independenţa energetică a blocului opt luni pe an.

"Guvernanţii să vină aici şi să audă ce au primarii de spus şi cum se pregătesc primarii la ce vine, mă refer aici la faptul că trebuie să fim echipaţi pentru un eventual colaps energetic. Este unul dintre aspectele de care vreau să vorbesc astăzi. De când sunt primar, de un an şi jumătate, asta am făcut: ne-am pregătit pentru acest colaps energetic. Vrem să fim primul UAT din România care va produce mai multă energie decât va consuma, o energie nepoluantă, o energie gratuită şi o energie produsă de noi. E vorba de energia consumată atât de instituţiile publice, cât şi de instituţiile private, de oameni, gospodării. În aceste două cazuri vrem să producem mai multă energie decât vom consuma. Pentru instituţiile publice echipăm cu panouri fotovoltaice, cu pompe de căldură, pentru blocurile Sectorului 1 avem acest proiect care este o premieră în România, care se numeşte Termoficare de la soare este un proiect ambiţios, dar în acelaşi timp robust care e testat în majoritatea oraşelor din Europa şi care ne permit, cum am spus, să devenim autonomi", a declarat Clotilde Armand, astăzi, la Braşov, unde participă la Forumul Oraşelor Verzi.

Edilul Sectorului 1 a explicat că sistemul pe care intenţionează să îl implementeze pentru blocurile de locuinţe permite ca timp de opt luni ani imobilul să aibă acces la energie gratuită şi nepoluantă, doar timp de patru luni pe a acestea depinzând de sistemul de termoficare.

Primarul a subliniat care sunt costurile şi sursele de finanţare.

"Pentru proiectele pe clădirile publice avem finanţare din PNRR, Primăria poate să asigure finanţarea şi ea, în totalitate. Pentru cădirile private 90% este asumat de primărie şi 10% de asociaţiile de blocuri. Costul este unul rezonabil: pentru un apartament sistemul de termoficare de la soare înseamnă 15.000 de lei din care familia trebuie să asume 10%, adică 1500 de lei, pe 10 ani înseamnă aproximativ 12 lei pe lună", a adăugat Clotilde Armand.

Aceasta a specificat că proiectul se adresează blocurilor de locuinţe care sunt reabilitate, iar din 2000 de blocuri din sector jumătate sunt reabilitate, altele fiind monumente istorice, având risc seismic sau alte probleme.

Armand estimează că, pentru blocurile reabilitate, în patru-cinci ani, acestea ar putea fi echipate toate, precizând că primăria poate cheltui pentru acest proiect până la jumătate din bugetul de investiţii, "fără să fie nicio problemă pentru Sectorul 1".

"Problema noastră este mai mult o problemă politică, adică guvernanţii să-şi dea seama că avem nevoie de aceste investiţii şi să nu le blocheze", a adăugat Clotilde Armand.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Succes!

    “ să asigure independenţa energetică a blocului opt luni pe an.”

    Ce faci in timpul celorlalte 12-8=4 luni, adica iarna, cand ai de fapt cea mai mare nevoie de energie? 

    femeie, in caz de colaps energetic trebuie sa fii echipata cu cosciug si coliva!

    romanii au trait astea (perioade fara curent, frig, foame) si le urasc de moarte!  

    daca ecologistii baga din asta asa experimental , cica "sa salveze planeta", o sa se ridice toti romanii si ZOB O SA VA FACA, aparent CONDUCATORILOR!  

    1. Romanii rabda bine, au aratat ca fac zob lucrurile doar dupa vreo 45 de ani.

      asa zici? ca rabda? 45 de ani?

      bine, mai vedem....  

      hai ca ma umfla rasul.... mi-am adus aminte de modelul tip de avertizare cu privire la lipsa de garantie a repetabilitatii rezultatelor la fondurile de investitii : "Performanțele trecute nu sunt o garanție pentru rezultate viitoare" :))))  

      cred ca asta e un raspuns bun la ce ai scris tu :))  

      istoria nu e liniara , dragul meu.

      evnetuala ei repetare nu se face dupa aceeasi marime (numar de ani).... oricum din 1990 au cam trecut peste 30 de ani... nu crezi ca e destul?  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro