CMBSU menţine obligativitatea purtării măştii pe o rază de 50 metri în jurul şcolilor pentru cei care staţionează

G.U.
Miscellanea / 18 septembrie

CMBSU menţine obligativitatea purtării măştii pe o rază de 50 metri în jurul şcolilor pentru cei care staţionează

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis, în şedinţa de astăzi, să menţină obligativitatea purtării măştii de protecţie pe o rază de 50 metri în jurul unităţilor de învăţământ pentru cei care staţionează în acest perimetru, transmite Agerpres.

"A rămas purtarea obligatorie a măştii pe o distanţă de 50 de metri de către persoanele care staţionează în jurul şcolilor. Suplimentar a fost specificată o normă din Ordinul comun al ministrului Educaţiei şi Sănătăţii care legiferează că, la peste 2 la mie, orele de educaţie fizică vor avea loc doar în spaţiu deschis, fără purtarea măştii", a spus subprefectul Capitalei Antonela Ghiţă, într-o declaraţie de presă.

Aceasta a menţionat că restul hotărârii CMBSU cuprinde prevederi din HG 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu 10 septembrie.

La nivelul Municipiului Bucureşti rata de incidenţă COVID-19 cumulată la 14 zile este, sâmbătă, de 2,33 la mia de locuitori.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2484
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6231
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8624
Gram de aur (XAU)Gram de aur244.1620

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro