CNAB: 768 de zboruri au înregistrat întârzieri de peste 30 de minute, în perioada 14-20 iulie

S.B.
Miscellanea / 21 iulie 2022

768 de zboruri au înregistrat întârzieri de peste 30 de minute, în perioada 14-20 iulie

Un număr de 768 de zboruri (aterizări şi decolări) au înregistrat, în perioada 14 - 20 iulie, întârzieri mai mari de 30 minute, pe Aeroportul Henri Coandă, în creştere uşoară (+ 27 zboruri) faţă de săptămâna precedentă, informează Agerpres.

De asemenea, opt zboruri au fost anulate de către companiile aeriene, comparativ cu 18 anterior.

Conform unui comunicat al CNAB remis, joi, AGERPRES, numărul întârzierilor corespunde, în general, cotei de piaţă a companiilor aeriene pe AIHCB, astfel încât cele mai multe s-au înregistrat la Wizzair (165 de zboruri), TAROM (158 de zboruri), Blue Air (134 de zboruri) şi Ryanair (99 de zboruri).

În intervalul 14-20 iulie, pe AIHCB au fost operate 2.361 de zboruri (2.168 regulate şi 38 chartere).

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb