CNADNR anunţă lucrări de reparaţii pe A1 şi pe DN1

George Forcoş
Miscellanea #Transporturi / 31 mai 2016

• Traficul va fi restricţionat pe aceste tronsoane

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) desfăşoară, până la finele lunii iunie, lucrări de reparaţii pe anumite sectoare ale Autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti, şi până la finele lunii iulie pe DN1, între Metro Ploieşti şi localitatea Băneşti.

Lucrările de aşternere covoare asfaltice pe A1 vor fi efectuate de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, în zilele lucrătoare (de luni până vineri). Pe durata executării lucrărilor traficul se va desfăşura restricţionat, potrivit unui comunicat al CNADNR.

Reprezentanţii CNADNR precizează că, în acord cu reglementările în vigoare, conducătorii auto au obligaţia să respecte restricţiile instituite şi semnalizarea rutieră temporară, precum şi indicaţiile agenţilor de poliţie aflaţi la locul desfăşurării evenimentului.

"Cerem în mod imperativ respectarea legii. Totodată, ne cerem scuze şi înţelegere din partea conducătorilor auto pentru disconfortul creat odată cu executarea acestor lucrări, însă, acestea după cum se cunoaşte, pot fi efectuate doar pe perioada verii", a declarat Cătălin Homor, directorul general CNADNR, conform sursei citate.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb