New Zealand Superannuation Fund, fondul suveran al Noii Zeelande clasat în acest an drept cel mai performant fond de acest tip din lume, avertizează că piaţa americană de acţiuni ar putea intra într-o perioadă de corecţie, după mai mulţi ani de randamente ridicate, relatează CNBC.
Fondul a obţinut un randament de 14,2% în anul financiar încheiat la 30 iunie, iar activele sale au ajuns la 94,4 miliarde de dolari neozeelandezi (54,4 miliarde de dolari SUA), după o creştere anuală de 9,3 miliarde de dolari neozeelandezi, iar performanţa a fost cu 0,1 puncte procentuale sub indicele de referinţă, conform sursei.
Jo Townsend, directorul executiv al Guardians of New Zealand Superannuation, instituţia care administrează fondul, consideră că ritmul de creştere al acţiunilor americane din ultimii ani nu poate continua la nesfârşit, potrivit publicaţiei.
„Randamentele acţiunilor americane din ultimii doi ani sunt aproape duble faţă de randamentul anualizat din ultimii 20 de ani, astfel că ne aşteptăm ca, la un moment dat, să existe o revenire către medie”, a declarat Townsend, conform sursei citate.
Administratorii fondului şi-au redus în acest an estimarea privind randamentul anual pe termen lung, de la 7,8% la 7,2%, pe fondul aşteptărilor privind diminuarea randamentelor acţiunilor, de asemenea, a fost redus bugetul de risc pentru investiţiile active, potrivit publicaţiei.
În ultimii 20 de ani, New Zealand Superannuation Fund a obţinut un randament anual mediu de 9,68%, astfel strategia sa rămâne bazată pe diversificarea portofoliului, în pofida faptului că investiţiile concentrate în câteva companii pot genera câştiguri importante pe termen scurt, conform sursei.
„Pe termen scurt, un portofoliu concentrat poate obţine rezultate puternice; pe termen lung însă, credem cu fermitate că un portofoliu mai diversificat este mai potrivit pentru mandatul nostru”, a spus Townsend, informează publicaţia citată.
Cele mai recente date privind structura portofoliului, aferente sfârşitului lunii decembrie, indicau Nvidia drept cea mai mare deţinere individuală, cu o participaţie evaluată la 3 miliarde de dolari neozeelandezi, astfel Apple, Microsoft, Alphabet şi Amazon se aflau, de asemenea, printre primele cinci investiţii ale fondului, conform sursei.
La sfârşitul anului trecut, portofoliul de acţiuni americane avea o valoare de 31,7 miliarde de dolari neozeelandezi, iar fondul investeşte şi în sectorul forestier, imobiliare, pieţe private şi alte categorii de active alternative, potrivit publicaţiei.
Înfiinţat în 2001, New Zealand Superannuation Fund are rolul de a contribui la finanţarea viitoarelor costuri ale sistemului de pensii, pe fondul îmbătrânirii populaţiei Noii Zeelande, astfel primele retrageri sunt estimate pentru 2054, conform sursei.
Avertismentul vine după o declaraţie similară a lui Nicolai Tangen, directorul executiv al administratorului fondului suveran al Norvegiei, cel mai mare fond suveran din lume, informează publicaţia menţionată.
„Nu ar trebui să ne aşteptăm în continuare la acelaşi tip de randamente pe care le-am văzut în ultimele şase luni”, a declarat Tangen luna trecută, conform surseicitate.
Fondul norvegian, care administrează active de aproximativ 2.300 de miliarde de dolari, a raportat pentru prima jumătate a anului un profit record de aproape 185 de miliarde de dolari, potrivit publicaţiei menţionate.


























































Opinia Cititorului