Managerii de fonduri americani fac lobby în Congres cu privire la o prevedere ascunsă în proiectul de lege fiscală al preşedintelui Donald Trump, care, spun ei, poate determina investitorii străini să retragă ”rapid” investiţiile din Statele Unite, scrie CNBC.
Legea ”One Big Beautiful Bill Act”, adoptată de Camera Reprezentanţilor SUA în mai, îşi propune să penalizeze firmele deţinute de străinii ce operează în Statele Unite care provin din ţări cu ”taxe străine nedrepte”, conform unei prevederi cunoscute sub numele de Secţiunea 899, care, în prezent, este discutată în Senat, mai notează publicaţia menţionată.
Institutul Companiilor de Investiţii (ICI), organizaţie ce reprezintă fondurile din SUA, face lobby în Congres pentru un amendament avertizând că forma actuală a proiectului de lege afectează majoritatea investiţiilor străine în pieţele de capital din Statele Unite, conform documentelor văzute de CNBC.
Iniţiatorii demersului susţin că, prin implementarea prevederilor din secţiunea 899, este probabil ca investitorii de portofoliu să se retragă rapid din acţiunile americane, ceea ce va duce la ieşiri de capital din Statele Unite. ”Dacă vânzările susţinute ale investitorilor străini vor contracta pieţele de capital americane, atât companiile cât şi investitorii din SUA vor fi afectaţi”, se arată în scrisoarea trimisă săptămâna trecută de institut senatorului Mike Crapo, preşedintele Comitetului de Finanţe al Senatului.
• Ce prevede Secţiunea 899?
Secţiunea 899 are ca scop introducerea unor măsuri fiscale de retorsiune împotriva entităţilor din ţările care aplică impozite precum taxele pe serviciile digitale şi regulile privind impozitul minim global ale OCDE. Dacă va fi promulgată, aceasta poate afecta investitori din Uniunea Europeană, Regatul Unit, Canada, Australia sau Elveţia, scrie CNBC.
Conform prevederilor secţiunii, în primul an taxa ar fi de 5%, urmând să crească cu câte cinci puncte procentuale anual, până la un maxim de 20%, pe lângă taxele deja existente, care variază în funcţie de ţară şi de tratatele fiscale. Or, acest lucru poate diminua randamentele pentru investitorii străini ce deţin acţiunile americane.
• ”Victimă colaterală”
Impactul prevederilor Secţiunii 899 ar transforma industria americană de administrare a fondurilor, care a investit în total 18 trilioane de dolari în acţiuni din Statele Unite, în "victimă colaterale", conform scrisorii Institutului, scrie CNBC.
”Considerăm că forma actuală a propunerii pentru Secţiunea 899 ar trebui să clarifice domeniul său de aplicare şi să evite descurajarea investiţiilor străine în pieţele de capital din SUA prin intermediul fondurilor de investiţii, precum fondurile mutuale şi ETF-urile americane, dar şi a fondurilor similare din alte ţări (de exemplu, fondurile OPCVM - Organisme de Plasament Colectiv în Valori Mobiliare)”, se arată în solicitarea Institutului.
În scrisoare se adaugă: ”Secţiunea 899 ar penaliza aceste fonduri şi acţionarii lor prin impozitarea veniturilor pasive (n.r. de exemplu dividende) din investiţiile în acţiuni americane. În acest sens, fondurile de investiţii ar fi victime colaterale în raport cu scopul vizat”.
Administratorii fondurilor percep, de obicei, comisioane calculate ca procent din activele gestionate, iar o retragere a investitorilor străini, determinată de preocupările legate de Secţiunea 899, poate reduce câştigurile firmelor de administrare a investiţiilor, conform CNBC.
Investitorii străini deţin acţiuni ale companiilor din Statele Unite în valoare de 19 trilioane de dolari, obligaţiuni guvernamentale ale SUA de şapte trilioane de dolari şi credite americane de cinci trilioane de dolari, potrivit datelor agregate de Apollo Global Management.
Institutul punctează că, în mare parte, susţine eforturile guvernului Statelor Unite de a ”proteja interesele comerciale americane de peste hotare şi de a combate taxele străine discriminatorii”. Cu toate acestea, avertizează că forma actuală a proiectului de lege are un efect contrar.
”Unele guverne străine ar putea chiar să întâmpine cu entuziasm fuga de capital din Statele Unite, deoarece le avantajează pieţele de capital locale, ceea ce contravine obiectivului Secţiunii 899”, potrivit scrisorii.
• De ce ai deţine acţiuni americane?
Yuri Khodjamirian, directorul de investiţii al Tema ETFs, afirmă că investitorii din Europa care se axează pe companii americane distribuitoare de dividende ar ”analiza cu mare atenţie” deţinerile lor în contextul actual, conform CNBC.
”De ce ai mai menţine aceste deţineri, dacă, dintr-o dată, va trebui să plăteşti taxe pe aceste venituri?”, spune Khodjamirian. Pe de altă parte, directorul de investiţii crede că impactul prevederilor asupra pieţei bursiere din Statele Unite ar fi relativ redus deoarece companiile americane, de exemplu cele din S&P 500, nu sunt cunoscute pentru dividendele plătite.
”În SUA, randamentele dividendelor sunt destul de scăzute. Nu sunt multe companii care plătesc dividende, iar cea mai mare parte a capitalului este returnată sub formă de răscumpărări de acţiuni”, a declarat Khodjamirian, citat de CNBC.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 07:01)
PREA TARZIU!
SUA pana la final de 2026 si inceput de 2027 va sangera masiv si efectiv FONDURI SERIOASE INTERNATIONALE.
Problema e ca in prezent pleaca din SUA si fondurile locale americane si banii internationali.
Repet: situatia va fi prezenta si dominanta pana in (aproximativ) dec 2026-feb 2027.
Ban.Cher.Vali
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 07:38)
Multumesc, de azi voi paria pe bursa americana.
Intotdeauna se intampla invers decat spui.
Mai tii minte cum ziceai ca bursa americana se va prabusi in anii 2022-2024?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 07:51)
Remarcabil! Deci acest Tata Omida al finantelor are predictii, fie si pe dos, de peste 90%.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 09:20)
si ca moare Putin
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 09:53)
No Putin, NO war.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 15:41)
Catre Ban.Cher.Vali.
Nu ne spuneai dumneata ca se prabuseste bursa poloneza daca nu iese Tusk in alegeri.Mucusor a particioat la mitingul pro Europa de la Varsovia,conservatorii polonezi au castigat alegerile si WIG ul a decolat.Doar noi am pus botul ca se depreciaza leul si cade bursa daca nu iese Mucisor.Ce i drept si Manole a dat un branci leului atunci,sa fie mai credibila panica.Asteptam cu interes urmatoarele dumitale previziuni,eventual sa ne si salvezi precum ai facut o data trecuta..la alegeri
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 16:27)
industria calului nu era buna pt economie sau bursa.
1.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 22:11)
ma uit si nu cred ca am chef si energie sa raspund unor troli / unui trol care posteaza la ore diferite. . . m-am plictisit de oameni ingusti la minte, pur si simplu despre asta e vorba.
comparand wig 20 cu bet vedem: wig 20 a avut o evolutie lateral- descendenta pe volume aplatizate si cu tendinta de scadere in timp ce bet a facut noi varfuri all times high! Daca asta nu e pozitiv, atunci nu stiu ce e.
pentru 1.1 : esti liber sa investesti unde vrei. Nu indemn pe nimeni sa ia pozitii conform celor spuse de mine sau invers. Sincer, imi e indiferent.
pentru 1.2 : remarcabil. Chiar esti bolovan prost si nu observi frecventa cu care ceea ce sustin chiar se implineste...lately.
pentru 1.3 : se va intampla. Si dupa ce se intampla trolii ca tine dispar sub o piatra si dupa aia reapar cu forte proaspete in cateva saptamani sau luni. La fel de troli.
In general vorbind : fiecare e liber sa faca ce vrea.
Spor la panseuri troll-esti.
Cand esti atat de distrus si demolat ca nu poti aduce ceva pozitiv sau constructiv, intotdeauna vei veni cu comentarii toxice si distructive. Tipic gunoaielor.
Salutari.
Sfat pentru oricine: niciodata sa nu lasi un troll sa iti fure fericirea si soarele din tine. Destinul unui troll e unul singur: sa o suga (fericirea din tine si pozitivitatea si viziunea). :) Cam cum fac mortaciunile aparent vii.
Ban.Cher.Vali
Ban.Cher. Vali
1.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.7)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 22:13)
trolii nu observa nici macar la acest articol ca subliniaza inca o anticipare de-a mea intamplata ... prin ianuarie-februarie 2025 anticipam inceperea unei miscari de deplasare a capitalurilor din SUA spre Europa preponderent.
Ghiciti domniile vostre ce se intampla acum?
Iar am avut dreptate.
Ban.Cher.Vali
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 07:46)
Go, Trompa, go!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 13:11)
Blackstone snunta investitii masive in Europa. 500 miliarde USD.
Sa fie fum fara foc?
Urmeaza reluarea livrarilor de metale rare catre Europa, iar SUA mai asteapta?
Canada isi reorienteaza exporturile catre UE si China, iar MAGA continua sa vineze imigranti cu puscasii marini?
Go, Trompa, go! You are doing a big beautifull job!
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 17:34)
poate n-ai vazut ce cultura a muncii si inovatiei au americanii.
tot pe US pariez.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 18:16)
Pai atunci sa munceze si sa inoveasca. MAGA!
Noi dam banu, investim in economia SUA, ei baga 60-70 ore de munca saptaminal, concediu 2 saptamini pe an. Iar noi culegem roadele investitiei nostre.
Noi cu banu, ei cum munca. Viata e corecta!