CNBC: "Tarifele de transport sunt în continuă scădere, un alt semn că este posibilă o recesiune"

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 9 septembrie

CNBC: "Tarifele de transport sunt în continuă scădere, un alt semn că este posibilă o recesiune"

S&P Global Market Intelligence: "Nivelul scăzut al aglomeraţiilor din porturi şi livrările mai reduse de mărfuri au fost printre principalele motive ce au dus la scăderea semnificativă a tarifelor"

Tarifele transporturilor de mărfuri sunt în continuă scădere, pe măsură ce comerţul global încetineşte, arată cele mai recente date de la S&P Global Market Intelligence, scrie CNBC.

Conform raportului instituţiei, tarifele transporturilor scad atât pe fondul ameliorării întreruperilor lanţurilor de aprovizionare ce au apărut în timpul pandemiei, dar mai ales a scăderii cererii de mărfuri.

"Nivelul scăzut al aglomeraţiilor din porturi alături de livrările mai reduse de mărfuri, au fost printre principalele motive ce au dus la scăderea semnificativă a tarifelor", conform S&P. "Ţinând cont de estimările mai reduse privind volumul comerţului, nu ne aşteptăm la congestii mari, în următoarele trimestre".

Tarifele de transport pentru containere sau cele ale navelor care transportă materii prime şi mărfuri în vrac au scăzut în ultimele trei luni, a spus S&P, adăugând că maximele au fost atinse mai devreme decât erau aşteptările, în al doilea trimestru.

"Ca urmare a caracterului sezonier al pieţei, tarfiele de transport pentru mărfuri uscate în vrac ating de obicei vârful în trimestrul al treilea; totuşi, având în vedere ultimele perspective ale pieţei, probabil în trimestrul al doilea s-a atins vârful pentru 2022", conform firmei de cercetare.

De asemenea, modelele de prognoză ale S&P Global Market Intelligence, estimează că Baltic Dry Index - un barometru al tarifelor mişcărilor materiilor prime pe mare - va scădea cu circa 20%-30% pe parcursul acestui an, urmând să recupereze uşor în 2024.

"Acest lucru subliniază riscurile tot mai mari ale unei recesiuni globale, pe măsură ce cererea scade pe fondul creşterii costului vieţii şi al inflaţiei", conform CNBC.

Un semn-cheie al cheie al unei recesiuni globale este stagnarea creşterii comerţului global, după cum indica recent Barometrul Comerţului de Mărfuri al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, un etalon ce oferă informaţii în timp real despre traiectoria comerţului cu mărfuri, mai scrie sursa menţionată.

Ultimele date, ce au fost publicate în august, au arătat că volumul comerţului mondial s-a plafonat. În primul trimestru, creşterea a fost de 3,2%, de la 5,7% în ultimul trimestru al anului 2021. O bună parta a încetinirii a apărut în urma conflictului din Ucraina şi a blocajelor cauzate de pandemia din China.

Predicţia Organizaţiei este că în acest an comerţul global va creşte, dar acum incertitudinea din jurul acestei prognoze s-a înteţit din cauza "conflictului în curs din Ucraina, a presiunilor inflaţioniste în creştere şi înăsprirea politicii monetare în economiile dezvoltate", se arată în raportul barometrului, conform CNBC.

"Cu toate că estimăm anumite îmbunătăţiri pe piaţa transporturilor mărfurilor uscate în vrac, ne aşteptăm la volatilitate şi la tarife mai reduse pe termen scurt, din cauza creşterii economice mai lente, a slăbiciunii sectorului imobiliar din China continentală, precum şi a lipsei congestiilor severe", a declarat Daejin Lee, analist principal de transport maritim la S&P Global Market Intelligence, citat de CNBC.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. da bine ca oricum si preturile se duceau astronomic... poate si din cauza covid si lipsa personal.. sau ca unii nu vroiau sa transporte...

    s c crt 

    ...

    1. A scazut si cererea, a scazut si oferta. Abundenta a luat sfarsit, cum a perorat si Macron.

      Problematic este ca periferia (Romania) va resimti acut acest sfarsit al abundentei, de sub masa careia mancam si noi niste firimituri. 

      Nu are cum sa scada pentru ca imobiliarele creste mereu. E ca semintele, are mereu acelasi gust.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.1379
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1954
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5513
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8751

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro