COALIŢIA PSD-PNL-UDMR A DECISProiectul normativ privind certificatul electronic Covid va fi dezbătut şi votat în Parlament

G.M.
Ziarul BURSA #Politică #Sănătate / 23 decembrie 2021

Proiectul normativ privind certificatul electronic Covid va fi dezbătut şi votat în Parlament

Reprezentanţii PNL, PSD şi UDMR au stabilit, ieri, forma finală a proiectului de lege prin care va fi introdusă obligativitatea certificatului electronic Covid, iniţiativa de act normativ urmând a fi adoptată de Parlament până la finalul acestui an. Soluţia privind dezbaterea şi votarea în Senat şi Camera Deputaţilor a certificatului Covid a fost aleasă, deoarece atât prim-ministrul Nicolae Ciucă, cât şi liderul PNL, Florin Cîţu, s-au declarat împotriva asumării guvernamentale pe acest act normativ.

Florin Cîţu a subliniat că PNL preferă dezbaterea transparentă în Parlament şi a susţinut că legea poate să treacă în 2-3 zile, pentru că guvernul are o majoritate confortabilă.

"Noi susţinem orice proiect al certificatului Covid care va duce la creşterea ratei de vaccinare. Astăzi în Parlamentul României avem 70%. (...) Nu cred că e un efort foarte mare să trecem un proiect atât de important pentru români. E un proiect care vine în Parlament, poate fi îmbunătăţit. Asumarea răspunderii e o decizie a premierului, dar se face când eşti în minoritate în Parlament sau ai o majoritate fragilă", a susţinut Florin Cîţu.

Proiectul de lege privind introducerea certificatului electronic COVID-19 la locul de muncă prevede că angajaţii au la dispoziţie 5 opţiuni - vaccinarea cu o doză, vaccinarea cu schemă completă, trecerea prin boală, test antigen sau test PCR. Potrivit celei mai recente forme a proiectului, angajaţii nevaccinaţi primesc gratuit 15 vouchere pentru a se testa.

Certificatul urmează să fie cerut la locul de muncă dacă numărul cazurilor de COVID-19 creşte cu un coeficient săptămânal mediu de cel puţin 1,5 ori timp de trei săptămâni consecutive la nivel naţional. Se renunţă la el atunci când numărul cazurilor scade timp de trei săptămâni, iar incidenţa COVID la nivel naţional este sub 1 la mie.

Sunt exceptaţi angajatorii din sectorul privat cu până la 10 angajaţi, care nu au interacţiuni directe cu clienţii, şi angajaţii care lucrează de acasă.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că certificatul verde trebuie introdus cât mai curând pentru ca autorităţile să aibă un instrument în cazul în care România va intra într-un nou val pandemic.

Singura formaţiune politică parlamentară care se opune introducerii obligativităţii certificatului verde este Alianţa pentru Unirea Românilor, care a organizat protestele de marţi de la Palatul Parlamentului şi de la Palatul Victoria. Liderii AUR au renunţat la protestul programat pentru ieri, dar este posibil ca la votarea proiectului de lege, cu prilejul şedinţelor Senatului şi Camerei Deputaţilor, să asistăm la noi proteste ale simpatizanţilor AUR şi ale celor care au declarat în ultimul an că se opun vaccinării anti-Covid şi oricărui tip de restricţii care îngrădesc drepturile şi libertăţile prevăzute în Constituţia României.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Singurul partid care tine cu poporul si tara este AUR... Jos dictatura, jos certificatul verde, sa traiasca libertatea pentru care au murit eroii de la revolutie.. Traiasca Romania...

    1. aur, cei mai tari la dat din gura

      Băbăiatule, dacă n-ar fi fost AUR care să lanseze bolovanul suspendării guvernului Cîțu, certificatul nazist la locul de muncă ar fi fost adoptat prin OUG de drogalăul Cîțu!

      Tot il adopta careva, aur e prea mic.

      deocamdata pare ca PSD e salvarea, nu credeam ca o sa spun asa ceva :)) si Constitutia, mai ales si bineinteles.

    Actualizati stirea, se cam renunta la certificatul la locul de munca, ceea ce e o dovada de intelepciune. Nu ma interesa pentru mine, eu ma descurc muncind de acasa, dar putea bloca economia si creste vrajba intre oameni. Nu e momentul, in conditiile in care omicron poate va aduce mai multe cazuri, dar cu decese mult mai putine. Si in conditiile in care in cateva zile e posibil sa fie un razboi serios aproape de granitele noastre, care ne poate taia o parte din gaz, printre altele. Trebuie sa fim atenti si sa nu ne cream mai multe probleme decat sunt deja.

    1. asa este, atentie si la agitatori

Apanova
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

28 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9479
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.1794
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5370
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.2661

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro