"Colecţiile mele se adresează femeilor care sunt în căutarea unui stil identitar moştenit"

A consemnat Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Companii / 24 iunie

"Colecţiile mele se adresează femeilor care sunt în căutarea unui stil identitar moştenit"

(Interviu cu Dorin Negrău, designer vestimentar)

Creatorul de modă Dorin Negrău şi-a început activitatea în România, în anii "90. Lansările constante de colecţii din ţară, dar şi din străinătate i-au deschis noi pieţe de vânzare şi distribuţie a creaţiilor sale în magazine din Europa, America şi Asia. Creaţiile semnate Dorin Negrău pun în valoare elemente din portul tradiţional românesc, care i-a fost sursă de inspiraţie încă de la debut. Acestea sunt vândute cu precădere pe piaţa americană, după cum ne-a declarat domnia sa.

Reporter: Aveţi un stil aparte, care pune în valoare elementele din portul tradiţional românesc, aducându-le în actualitate. Ce v-a determinat să alegeţi această cale, cum aţi pornit pe acest drum, care a fost şi vă este, şi acum, sursa de inspiraţie?

Dorin Negrău: Copilăria petrecută alături de bunica maternă, printre tălpile războiului de ţesut cu sucala în braţe, dar şi influenţa tatălu meu, un pasionat profesor culegător de folclor autentic românesc, au avut o benefică influenţă asupra mea concretizată din 2012, când am lansat colecţia VISION inspirată de portul tradiţional românesc şi ulterior în fiecare sezon la New York Fashion Week (NYFW).

Reporter: Ce materiale şi tehnologii/tehnici folosiţi?

Dorin Negrău: Colaborarea cu diferiţi agenţi de vânzare internaţionali încă din 2007 m-a orientat spre materiale fine obţinute prin cele mai noi tehnologii, ceea ce a devenit o adevărată provocare pentru meşterii populari când am început să lucrez cu ei pentru realizarea diferitelor colecţii lansate la NYFW.

Reporter: Cărui public vă adresaţi? Prin ce canale ajung colecţiile dumneavoastră la public? În ce ţări sunt prezente creaţiile dumneavoastră?

Dorin Negrău: Colecţiile mele se adresează femeilor care sunt în căutarea unui stil identitar moştenit şi pe care doresc să şi-l pună în valoare cel mai bine. Vânzările mele sunt cu precădere pe piaţa americană, iar prin propria mea platformă de vânzare internaţională sunt accesibil tuturor.

Reporter: Cu ce meşteri populari lucraţi, ce parteneriate aveţi în acest sens?

Dorin Negrău: Colaborarea cu meşterii populari a venit firesc, în momentul în care am început să mă inspir din portul tradiţional românesc. Pot să spun că cea mai dragă mie colaborare, şi printre cele mai vechi, este cu meşterul Ciuncanu Gheorghe, un adevărat tezaur viu.

Reporter: Aţi lansat recent proiectul expoziţional "TISMANA la New York", la Muzeul Ţăranului Român. Ce presupune acest proiect şi care este perioada de derulare?

Dorin Negrău: "TISMANA la New York" este un dialog între veşmintele mele, creaţiile Dorin Negrău, şi produsele de patrimoniu de la Muzeul Ţăranului Român, a căror sursă de inspiraţie am folosit-o în diferitele colecţii lansate la New York încă din 2016. Expoziţia va fi deschisă publicului până în 14 iulie 2024.

Reporter: "TISMANA la New York" a venit după "Chimeşa. The Old Blouse", de la Galeria Creart. Cum a luat naştere acest proiect, aflat încă în derulare, şi ce doriţi să transmiteţi prin el?

Dorin Negrău: "Chimeşa.The Old Blouse" este o expoziţie extrasă dintr-un alt proiect muzeal realizat în 2023, cu Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, care aduce în atenţie denumirea bluzei tradiţionale din Bihor, de "chimeşă", precum şi tehnicile străvechi de realizare din zonă, transpuse în prezent alături de meşterii populari din zonă, Kovaci Katalin şi Viorica Faur.

Reporter: Ce mai pregătiţi pentru anul acesta?

Dorin Negrău: Cea mai mare provocare pentru mine va fi expoziţia verii în mediul rural CIPCA, dedicată dantelei, realizată cu multă pasiune şi trudă de către bunicile noastre şi care, din păcate, în cel mai bun caz, stau ascunse în dulapurile familiei.

Reporter: Când veţi lansa colecţia 2025?

Dorin Negrău: Colecţia vară 2025 se va lansa în septembrie la NYFW, în aceeaşi zi pe care am avut-o şi acum zece ani la debutul newyorkez.

Reporter: Organizaţi tabere pentru generaţia tânără, în care aceasta să se familiarizeze cu meşteşugurile străvechi de ţesut. Ce rezultate au aceste proiecte?

Dorin Negrău: Taberele reuşesc să aducă împreună artişti din generaţii diferite, care primesc provocarea de a integra în lucrările lor elemente din arta tradiţională, creând astfel o punte de legătură a prezentului către trecut şi bineînţeles o bună promovare a patrimoniului nostru imaterial identitar moştenit. Atelierele de meşteşuguri străvechi vin în completarea procesului de creare artistic şi de recreare.

Reporter: Cum vedeţi, per ansamblu, promovarea portului nostru tradiţional şi a tradiţiilor de la sat? Consideraţi că se bucură de atenţia meritată?

Dorin Negrău: Pandemia a avut şi ea o parte bună şi ne-a întors privirea spre lucrurile simple, spre viaţa în natură, dar şi spre activităţile moştenite din patrimoniul nostru cultural.

Probabil că vom deveni mai buni cunoscători ai artei tradiţionale.

Reporter: Vă mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9733
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6060
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3222
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9707
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.2170

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb