Columbia a anunţat joi ruperea relaţiilor diplomatice cu Iranul şi se aliniază la politica Statelor Unite, principalul său aliat regional, notează AFP, citat de Agerpres.
Această decizie răspunde orientărilor politicii externe columbiene „în materie de securitate naţională şi în emisferă”, adică în Americi, a indicat guvernul preşedintelui de dreapta dură Abelardo de la Espriella, potrivit sursei citate.
Ruperea relaţiilor a fost oficializată pe 19 septembrie, a adăugat cancelaria într-un comunicat pe X, precizând că relaţiile consulare sunt menţinute, informează agenţia de presă.
Guvernul iranian întreţine „legături” cu „grupuri narco-teroriste care ameninţă securitatea ţării”, a acuzat Ministerul de Externe, fără alte precizări, conform sursei menţionate.
Bogota a subliniat, de asemenea, că acţiunile Teheranului în războiul din Orientul Mijlociu, printre care blocarea Strâmtorii Ormuz şi atacurile împotriva unor ţări din regiune, „au deteriorat încrederea”, transmite agenţia de presă.
Traficul pe această cale maritimă, prin care tranzita înainte de conflict o cincime din hidrocarburile mondiale, este puternic perturbat de Teheran de la începutul războiului, declanşat pe 28 februarie de atacuri israeliano-americane asupra Iranului, conform sursei citate.
Preşedintele american Donald Trump i-a oferite sprijinul său în timpul campaniei electorale candidatului de la Espriella care a acces la preşedinţia Columbiei în august şi nu îşi ascunde admiraţia pentru miliardarul republican, potrivit sursei menţionate.

























































Opinia Cititorului