Comănescu şi ambasadorul Greciei au discutat despre cooperarea româno-elenă aprofundate în plan european

Mina Irina
Politică / 6 octombrie 2016

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, l-a primit astăzi pe ambasadorul agreat al Republicii Elene în România, Vassilis Papadopoulos, cu prilejul prezentării copiilor scrisorilor de acreditare, ocazie cu care cei doi oficiali au trecut în revistă evoluţiile în relaţia bilaterală, fiind subliniat interesul comun pentru consolidarea şi dezvoltarea dialogului politic şi sectorial, precum şi a cooperării economice româno-elene, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

Cei doi oficiali au avut, totodată, un schimb substanţial de opinii privind dosarele de actualitate aflate pe agenda europeană, cu accent pe modalităţile adecvate de acţiune faţă de principalele provocări cu care se confruntă proiectul european în prezent.

În context, a fost subliniată necesitatea unei cooperări româno-elene aprofundate în plan european.

Demnitarul român a adresat noului şef al misiunii diplomatice a Republicii Elene la Bucureşti felicitări şi urări de succes în îndeplinirea mandatului, asigurându-l de întregul sprijin al Ministerului Afacerilor Externe în desfăşurarea activităţii sale în România, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb