Videoconferinţa “Managementul situaţiei de criză pentru industria energetică şi operatorii de infrastructură critică”Videoconferinţa “Managementul situaţiei de criză pentru industria energetică şi operatorii de infrastructură critică”

COMENTARIU XTB:Efectele economice ale primului caz de coronavirus in România

C.B.
Miscellanea /

Efectele economice ale primului caz de coronavirus in România

Impactul asupra economiei locale este în prezent nesemnificativ, dar în condiţiile în care situaţia cu riscuri reale dar şi o componentă emoţională importantă s-ar prelungi, am putea vedea o tendinţă de limitare a consumului pentru bunuri ne-esenţiale, o încetinire a activităţii în sectoare unde prezenţa fizică este necesară, şi o mai redusă atractivitate a călătoriilor şi pachetelor de turism fie la nivel internaţional, fie intern.

Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România, a declarat: " Este, totuşi, mult prea devreme să vorbim despre o cuantificare în RON sau EUR a efectelor economice, cu toate că ar putea apărea în perioada următoare, din partea unor companii, revizuiri de aşteptări pentru anul în curs. Pentru moment nu se poate vorbi de un efect direct al apariţiei coronavirusului în România asupra cursului de schimb al leului în raport cu Euro. Cu toate acestea, mediul investiţional global s-a schimbat semnificativ în ultimele săptamâni, astfel încât curentul a mers împotriva monedelor care oferă încă plasamente cu un randament relativ ridicat, capitalurile preferând siguranţa. În situaţia în care s-ar ajunge la o epidemie de amploare, care să limiteze activitatea economică pentru mai multe săptămâni, împovărând în acelaşi timp bugetul de stat, am putea resimţi un impact suplimentar asupra leului. Ar fi probabil devansat astfel calendarul unui alt episod de ajustare nefavorabilă monedei naţionale."

Ar putea epidemia de coronavirus să pună capăt unui deceniu de creşteri pe burse?

Pentru majoritatea pieţelor bursiere anul 2019 a fost foarte puternic, în ciuda economiei globale relativ slabe, iar anul curent a adus o continuare a acestei tendinţe. În ciuda riscului evident legat de coronavirus, piaţa companiilor de tehnologie din SUA (US100) înregistra un avans de peste 10% la un moment dat în februarie. Cu toate acestea, starea de spirit s-a deteriorat în ultima perioadă pe fondul răspândirii virusului în afara Chinei.

În timp ce încă ne aflăm în aşteptarea datelor importante din China, există tot mai multe dovezi despre amploarea "impactului" - şi pare a fi majoră. Se observă scăderi între 30 şi 95% anual pentru o serie de activităţi. Rata de exploatare a petrolului, cel mai larg indicator al activităţii de afaceri, este în prezent cu aproape 30% mai mică faţă de media din 2019 şi cu peste 35% mai mică faţă de decembrie, rafinăriile funcţionând la mai puţin de 50% din capacitate.

Vânzările de maşini din prima jumătate a lunii februarie au fost cu 92% mai mici faţă de perioada corespunzătoare din 2019. Vânzările de smartphone-uri au scăzut cu 36,6% YoY în ianuarie, iar anumiţi factori indică o scădere mai accentuată în ianuarie.

În perioada cuprinsă între 25 ianuarie (când au fost introduse măsuri de protecţie la nivel extins) şi 18 februarie, traficul feroviar şi cu metroul a scăzut cu 82% YoY, iar vânzările Adidas (un reprezentant al companiilor de îmbrăcăminte) au scăzut cu 85% YoY. Să luăm livrări de alimente drept exemplu. You China, lanţul de fast-food, a închis 30% din locaţiile sale, în timp ce vânzările la nivelul celor deschise au scăzut cu 50%. Acest lucru duce la o scădere a veniturilor de aproximativ 65%.

În cazul în care acest scenariu durează o lună (şi nu suntem departe de asta), ar trebui să scădem aproximativ o jumătate (aproximativ 4 puncte procentuale) din contribuţia unei luni la PIB-ul anual. Într-adevăr, potrivit Global Times, 6% dintre firmele chineze se confruntă cu falimentul, iar 60% din întreprinderile mici şi mijlocii deţin numerar care ar putea să le ajungă până la 2 luni înainte de a intra în incapacitate de plată a costurilor fixe.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Sa stea acolo nau ce cauta acasa sa inbolnaveasca toata Rominia

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS