Comisarii ANPC au dat amenzi de peste 12 milioane lei în cadrul Comandamentului Litoral

F.D.
Companii / 2 septembrie

Comisarii ANPC au dat amenzi de peste 12 milioane lei în cadrul Comandamentului Litoral

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de peste 12 milioane de lei în cadrul Comandamentului Litoral, după ce au găsit alimente expirate, mizerie în bucătărie şi în spaţii de cazare, dar şi jucării periculoase, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

"Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, începând cu data de 01.07.2024, acţiuni de control în staţiunile de pe malul Mării Negre, în cadrul Comandamentului Litoral 2024 - structură special creată a instituţiei, pentru a monitoriza piaţa, în perioada estivală, în cea mai aglomerată zonă de vacanţă din România", se arată în comunicat.

În acest an, comisarii ANPC participanţi la Comandamentul Litoral au efectuat 2.164 acţiuni de control, în toate staţiunile, iar pentru neregulile constatate, au fost aplicate următoarele sancţiuni:

- 1.090 avertismente (multe dintre acestea fiind primite de operatorii economici în perioada de consiliere)

- amenzi contravenţionale în valoare de peste 12,2 milioane lei.

Acestora li s-au adăugat următoarele măsuri complementare:

- oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de circa 860.000 lei

- oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, pentru 91 de operatori economici

- propunerea încetării practicilor comerciale incorecte pentru 16 operatori economici

- propunerea închiderii unităţii pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 1 operator economic (PFA Giugica Ieftimie)

- propunerea închiderii unităţii pentru o perioadă cuprinsă între 6 şi 12 luni, pentru 2 operatori economici (SC Merinos Internaţional SRL şi SC Metroid Neo Star SRL)

- închiderea definitivă a unităţii pentru 2 operatori economici (SC Orizont Beach SRL (bar, restaurant şi plajă) şi SC Delta Aurora SA (restaurant)).

Principalele abateri constatate sunt:

- comercializarea sau folosirea unor produse alimentare cu data limită de consum/data durabilităţii minimale depăşită;

- condiţii igienico-sanitare precare în unele spaţii de cazare sau la prestarea serviciilor de alimentaţie publică;

- folosirea unor echipamente frigorifice sau de gătire neigienizate sau deteriorate;

- utilizarea unor produse şi proceduri nesigure, în cadrul activităţii de prestare servicii de alimentaţie publică;

- nerespectarea condiţiilor prescrise şi declarate de depozitare a materiilor prime, a preparatelor culinare sau a băuturilor răcoritoare şi apă minerală conform indicaţiilor producătorului;

- nerespectarea regimului temperaturilor de depozitare pentru produsele alimentare;

- nerespectarea vecinătăţilor produselor în spaţiile frigorifice din unele blocuri alimentare;

- neafişarea ingredientelor cu potenţial alergen utilizate pentru realizarea preparatelor;

- neafişarea menţiunilor specifice pe etichetele preparatelor obţinute din produse alimentare congelate;

lipsa informaţiilor referitoare la cantităţile de ingrediente, declaraţia nutriţională şi prezenţa aditivilor în produsele finite/mâncărurile furnizate de unităţile de restauraţie colective;

- utilizarea unor ustensile neprofesionale de bucătărie;

- lipsa verificării metrologice pentru unele mijloace de măsurare;

- utilizarea unor practici comerciale incorecte, înşelătoare;

- comercializarea unor jucării cu deficienţe:

- fără traducere în limba română a elementelor de identificare şi caracterizare, pe etichete (menţiunile referitoare la denumirea şi adresa importatorului, nemenţionarea avertismentelor si recomandărilor speciale destinate vârstei copiilor etc.),

- jucării notificate ca fiind periculoase, prin sistemul de alertă european pentru produse nealimentare RAPEX

- jucării purtând mărci înregistrate fără a avea licenţă pentru a putea fi comercializate sau marcajul CE neconform;

- deficienţe privind etichetarea produselor textile:

- lipsa menţiunilor referitoare la compozitia textilelor,

- lipsa traducerii în limba română a elementelor de caracterizare şi identificare a produselor de import;

- deficienţe privind indicarea preţurilor pe toate produsele expuse la comercializare şi menţionarea preţurilor per unitatea de măsură;

- folosirea unor spaţii de joacă neigienizate, cu deficienţe de informare referitoare la avertismente şi modalităţi de utilizare a echipamentelor, cu componente deteriorate, care pot pune în pericol sănătatea sau chiar viaţa copiilor;

- lipsa informării consumatorilor, în spaţiile de cazare, şi a mapelor de servicii gratuite şi contracost, conform clasificarii unităţii de cazare;

- nerespectarea măsurilor dispuse.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5425
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9374
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.6905

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb