Comisia Europeană a rambursat oficial României peste 168,6 milioane euro

A.B.
Miscellanea / 5 februarie 2025

Comisia Europeană a rambursat oficial României peste 168,6 milioane euro

APIA anunţă că, în conformitate cu declaraţia de cheltuieli FEGA transmisă Comisiei Europene pe 31 ianuarie 2025, au fost rambursate oficial fonduri în valoare de 168.652.926,87 euro către statul român, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Această sumă reprezintă contravaloarea fondurilor utilizate de la bugetul de stat de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) în luna decembrie 2024.

Rambursările provin din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi sunt destinate acoperirii plăţilor finale aferente Campaniei 2024, care au fost realizate în beneficiul fermierilor din România. De asemenea, suma include fonduri pentru măsurile de piaţă, comerţ exterior şi promovarea produselor agricole, aspecte esenţiale în susţinerea sectorului agricol românesc. Aceste rambursări reprezintă o parte importantă din sprijinul financiar acordat de Uniunea Europeană, care ajută la consolidarea unei agriculturi sustenabile şi competitive în România.

Prin această rambursare, Comisia Europeană susţine fermierii şi sectorul agricol din România, asigurându-se că aceştia beneficiază de resursele necesare pentru implementarea măsurilor de sprijin prevăzute de politica agricolă comună (PAC).

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0887
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3702
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4644
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8578
Gram de aur (XAU)Gram de aur627.8925

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb