Comisia Europeană aprobă schema de 358 milioane euro pentru sprijinirea IMM-urilor afectate de pandemie

G.B
Internaţional / 27 octombrie 2021

Comisia Europeană aprobă schema de 358 milioane euro pentru sprijinirea IMM-urilor afectate de pandemie

Comisia Europeană a aprobat astăzi o schemă de ajutor, în valoare de 358 milioane de euro (1,772 miliarde de lei), lansată de autorităţile române pentru a sprijini IMM-urile afectate de pandemia de COVID-19 şi de restricţiile pe care Guvernul român a trebuit să le implementeze pentru a limita răspândirea virusului, informează un comunicat al Executivului comunitar, potrivit Agerpres.

Măsura a fost aprobată în conformitate cu Cadrul temporar privind ajutorul de stat.

Conform schemei, sprijinul public va lua forma subvenţiilor directe pentru investiţii în activităţi productive, de până la maximum un milion de euro (4.934,3 lei) per beneficiar.

De această schemă pot beneficia IMM-urile active în sectoarele afectate în mod special de pandemie, cum ar fi industria prelucrătoare, construcţiile, comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transportul şi depozitarea.

Pentru a fi eligibile, companiile trebuie să fi fost înfiinţate în România până la 31 decembrie 2018 şi să fi înregistrat profituri operaţionale pe parcursul anului 2019. De această schemă ar urma să beneficieze 4.000 de companii.

Comisia a constatat că schema românească este în conformitate cu condiţiile stabilite în Cadrul temporar privind ajutorul de stat: sprijinul nu va depăşi limita per beneficiar, iar ajutorul va fi acordat cel târziu până la 31 decembrie 2021.

Executivul comunitar a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia perturbările grave în economia unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFEU) şi condiţiile Cadrului temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura conform normelor UE privind ajutoarele de stat.

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3345
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4451
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8926
Gram de aur (XAU)Gram de aur458.4241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb