Comisia Europeană consultă publicul cu privire la o mai bună protecţie a pasagerilor

V.G.
Internaţional / 16 septembrie 2022

Comisia Europeană consultă publicul cu privire la o mai bună protecţie a pasagerilor

Comisia Europeană solicită opiniile publicului pentru a consolida şi a simplifica legislaţia UE privind drepturile pasagerilor, ţinând cont de învăţămintele desprinse din pandemia de COVID-19, precum şi pentru a o adapta mai bine la crizele viitoare, potrivit News.ro.

Deşi legislaţia actuală protejează pasagerii care folosesc în mod combinat toate modurile de transport, înaintea, în timpul şi după încheierea călătoriei, există în continuare provocări. Printre acestea se numără, de exemplu, aspectele practice ale aplicării reglementărilor privind drepturile pasagerilor şi problemele cauzate de întârzierea sau anularea zborurilor din UE în vara anului 2022, mai arată comunicatul de presă al executivului european.

"După doi ani de perturbări cauzate de pandemie, cu efecte semnificative asupra planurilor noastre de călătorie, este important să colectăm opiniile pasagerilor cu privire la drepturile care îi protejează. Trebuie să învăţăm din experienţele recente şi să vedem cum putem asigura rezilienţa sistemului la perturbări majore ale călătoriilor, de la un mod de transport la altul", a afirmat comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, potrivit sursei citate.

Consultarea acoperă cinci subiecte-cheie:

1) îmbunătăţirea protecţiei financiare acordate pasagerilor aerieni împotriva riscurilor asociate insolvenţei şi crizelor de lichidităţi ale companiilor aeriene,

2) rambursarea cheltuielilor pasagerilor aerieni care fac rezervări prin intermediul unui vânzător intermediar de bilete,

3) rambursarea în cazul în care un pasager aerian anulează din cauza unei crize majore, precum o pandemie sau o catastrofă naturală,

4) drepturile pasagerilor în cazul călătoriilor care implică mai mult de un mod de transport şi

5) o mai bună asigurare a respectării drepturilor pasagerilor pentru toate modurile de transport.

Consultarea este deschisă până pe 7 decembrie a.c., mai anunţă Comisia Europeană.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pumnul în Gură: Scurtul drum al Dictaturii de la COVID la Putin

    DE ADRIAN PĂTRUȘCĂ  

    „Nu știi, te învățăm. Nu poți, te ajutăm. Nu vrei, te obligăm.” – Vladimir Ilici Lenin 

    Când a fost declarată Pandemia, autoritățile din lumea întreagă au luat (ca) la comandă același set de măsuri inepte și agresive: carantinarea, izolarea, vaccinarea cvasi-obligatorie, mascarea, spălatul obsedant pe mâini. 

    Aceleași măsuri în toată lumea: Dictatura Sanitară nu apreciază Diversitatea. 

    Toate având ca scop nu prevenirea și împiedicarea răspândirii bolii, ci umilirea, supunerea și controlul. 

    Între toate, însă, o măsură a reprezentat Cheia care a permis întreținerea Terorii timp de peste doi ani: Băgatul Pumnului în Gură. 

    Cenzura și Represiunea, în numele Combaterii Zădărnicirii Combaterii Pandemiei. 

    Autoritățile dețin adevărul absolut, aflat de la „Experți” și bazat pe „Știință”. Oricine contrazice autoritățile, contrazice Știința. 

    Prin urmare este declarat Eretic al Pandemiei. Inamic al Binelui Comun. Dușman al Poporului. 

    Pentru a-l împiedica să facă rău în continuare, el trebuie Poprit imediat. Cu orice mijloace. 

    A plouat cu știri din lumea zisă civilizat-democrată despre descinderi în casele oamenilor, arestări și amenzi penale pentru postări „eretice” pe rețelele sociale. 

    S-au suprimat cu duiumul conturi, bloguri și publicații. 

    Arderea ideilor pe rugul online. 

    Zilele trecute, escrocul șef al OMS, Tedros Adhanom Gebreyessus, a anunțat că sfârșitul Pandemiei este aproape. 

    În secolul comunicațiilor rapide, doi ani și jumătate de perpetuare a unei minciuni planetare este un răstimp colosal. Ceea de dovedește excepționalele performanțe atinse de mecanismul de cenzură și control al Discursului Oficial. 

    Nu întâmplător, anunțul sfârșitului Pandemiei vine concomitent cu dezvăluirile despre rolul lui Bill Gates în terorizarea lumii. 

    Ele au apărut în Die Welt și Politico, doi dintre pilonii mediatici ai Marii Resetări. Miroase rău a ordin de lichidare. 

    Semn că în rândul „elitelor” globaliste au apărut fisuri și lupte intestine. 

    Dezvăluirile, în bună măsură cunoscute – sau măcar bănuite – seamănă foarte bine cu o execuție ritualică a lui Gates. Un fel de „ardere între coloane”. 

    Semn că magnatul Microsoft nu a fost de acord cu schimbarea de curs a Marii Resetări. Adică abandonarea Pandemiei – cu toate avantajele ei sanitar-materiale – în favoarea Războiului. 

    S-a opus și a fost executat. De acum, există și un Țap Ispășitor, care să ia în cârcă TOATĂ vina autorităților mondiale. 

    Spălate și primenite, acestea sunt gata să își asume o Nouă Catastrofă. 

    Încă de sfârșitul anului trecut am avertizat că Războiul va înlocui Pandemia. 

    Rusia este noul Virus.Combaterea COVID este înlocuită de Combaterea lui Putin. 

    După moartea subită a Virusului, noul țel al Omenirii, în drumul ei neabătut spre civilizație și progres, este înfrângerea lui Putin. 

    Doi ani de zile ni s-a repetat până la sațietate că suntem în război cu o boală misterioasă și necruțătoare. 

    De șase luni ni se spune de dimineața până noaptea târziu că ne aflăm în război cu un inamic sadic și capabil de orice. 

    La fel ca în cazul COVID, suntem instruiți că, în noul Război împotriva lui Putin suntem „all in”. 

    Miza este totală: Victoria sau Dispariția civilizației, așa cum o știm. 

    După modelul discursului înspumat la gură al lui Joe Biden de la Varșovia, din martie, o Ursula von der Leyen transfigurată i-a făcut și ea lui Putin, pe 14 septembrie, o declarație de război total: 

    „Nu este doar de un război dezlănțuit de Rusia împotriva Ucrainei. 

    „Este un război împotriva sistemului nostru energetic, un război împotriva economiei noastre, un război împotriva valorilor noastre și un război împotriva viitorului nostru. 

    „Este vorba de dictatură împotriva democrației. 

    „Și vin aici cu convingerea că, prin curaj și solidaritate, Putin va eșua și Europa va câștiga.” 

    Revolucion o Muerte! 

    A fost înlocuit un dușman cu altul, dar, în esență, nimic nu s-a schimbat. 

    În numele aceluiași nobil ideal al Binelui Comun, populația va trebui să sufere în continuare: 

    Ieri, din cauza măștii, izolării, carantinei, „distanțării”, hărțuirii și terorii sanitare; 

    Azi, din cauza frigului, foamei, întunericului, sărăciei. 

    Noii „Experți” avertizează că Războiul cu Putin va dura mult. Cel puțin la fel de mult va dura și suferința. 

    În aprilie, gen. Mark Milley, ofițerul cel mai înalt din ierarhia Pentagonului, estima că ar putea dura „ani de zile; nu știu dacă un deceniu, dar ani de zile cu siguranță”. 

    „Următoa rele cinci-zece ierni vor fi grele pentru Europa”, declara de curând și premierul belgian Alexander de Croo. 

    Dar, vai!, oamenii sunt slabi. Nu se ridică întotdeauna la înălțimea momentului istoric. Nu înțeleg miza și încep să crâcnească și să jelească. 

    Nu pricep în ce măsură dârdâitul, orbecăitul și jegul lor îl vor pune în genunchi pe Putin. 

    De aceea, la fel ca în COVID, ei trebuie împiedicați să răspândească aceste idei defetiste. Trebuie opriți să slăbească încrederea populației în comandanții săi. 

    À la guerre comme à la guerre. La războiul anti-Putin ca la războiul anti-COVID. 

    Va fi reactivată vechea noastră măsură-cheie: Combaterea Zădărnicirii Combaterii... De data aceasta, a lui Putin. 

    A doua zi după discursul belicos al Ursulei din Parlamentul European, Josep Borrell, șeful diplomației UE a acordat un interviu ziarului spaniol El Mundo. 

    El a vorbit tocmai despre „tentația abandonului” cauzei ucrainene de către populația europeană. 

    „Oamenii vor să se sfârșească războiul pentru că nu pot suporta consecințele, costurile. Trebuie combătută această MENTALITATE (subl. ns.).” 

    Mesajul e limpede: oamenii trebuie ÎNVĂȚAȚI să suporte. Adică OBLIGAȚI. 

    În condițiile în care foametea și sărăcia au început deja să își arate colții, Borrell nu a găsit o exemplificare mai potrivită decât: 

    „Este la fel ca o dietă. După o săptămână, s-ar putea să nu slăbești un kilogram, dar trebuie să continui.” 

    Iată deci partea bună a războiului: peste cinci sau zece ani, când Putin va fi învins, toți europenii vor arăta ca niște silfide. 

    Diplomatul european a înfierat elementele care riscă să ne macine curajul și solidaritatea: 

    „Există forțe de opoziție care spun că vom muri de frig. Unii dintre cei care spun asta nu sunt ideologi extremiști, dar insistă că drumul pe care mergem este o nebunie.” 

    Ca urmare, Borrell a explicat că UE trebuie să facă mai multe pentru a-i „EDUCA” pe acești defetiști. 

    „Frontul invizibil” din timpul Pandemiei se deschide din nou. Reîncep bătăliile pe viață și pe moarte pentru creiere, mentalități și conștiințe. 

    În Pandemie, cine denunța dictatura era etichetat ca „anti-vaccinist”. 

    De acum, cine se plânge de frig, de întuneric, de foame și de sărăcie este indubitabil„putinist”. 

    Agent de influență al Kremlinului. Cârtiță kaghebistă. Și trebuie îndepărtat. Anihilat. Nimicit. Online și offline. Virtual și real. 

    Dictatura se întoarce. 

    Nu poate fi întâmplător că vestea ne-a fost adusă de Borrell, al cărui nume evocă atât de sugestiv reacțiile de revoltă gastrică atunci când ni se bagă Pumnul în Gură. 

    Oare UE când consulta populata cu privire

    la politica războiului care duce europa

    în criza economica.??!!  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

06 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9036
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9186
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4789
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.4439

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro