Comisia solicită României să transpună Directiva privind mărcile

I.M.
Miscellanea / 10 octombrie 2019

Comisia solicită României să transpună Directiva privind mărcile

Comisia Europeană a anunţat, joi, că a trimis avize motivate României, Bulgariei, Ciprului, Franţei, Greciei, Letoniei şi Sloveniei, solicitându-le să ia măsurile necesare pentru transpunerea integrală a Directivei privind mărcile în urma scrisorilor de punere în întârziere transmise în martie 2019, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Directiva constituie un pas important în modernizarea şi armonizarea în continuare a legislaţiei UE privind mărcile. Aceasta aduce o serie de modificări semnificative, inclusiv o definiţie revizuită a mărcii adaptată la era digitală, noi motive care exclud înregistrarea mărcilor, noi norme privind mărfurile contrafăcute în tranzit, precum şi noi dispoziţii de armonizare a procedurilor privind mărcile în toate statele membre ale UE.

Statele membre au fost obligate să transpună directiva în legislaţia naţională până la 14 ianuarie 2019.

Ţările în cauză nu au notificat Comisiei sau nu au transpus integral măsurile de transpunere a directivei. Aceste state au acum la dispoziţie două luni pentru a lua măsurile necesare pentru a se conforma avizului motivat. În lipsa unui răspuns satisfăcător, Comisia Europeana poate decide să trimită aceste state în faţa Curţii de Justiţie a UE.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb