Comisiile de buget au votat criteriile de alocare a resurselor pentru investiţii în infrastructură

F.A.
Politică / 9 ianuarie 2010

Parlamentarii din Comisiile de buget-finanţe au aprobat azi un amendament propus de liberalul Relu Fenechiu, care se referă la criteriile de alocare a resurselor bugetare către administraţia locală pentru investiţiile în infrastructură şi la ordinea finanţării programelor naţionale, transmite NewsIn.

Astfel, se stabileşte că alocarea resurselor bugetare către administraţia locală pentru lucrările de investiţii în infrastructură se face în funcţie de următoarele criterii: achitarea facturilor restante, asigurarea sumelor necesare pentru cofinanţarea proiectelor cu finanţare nerambursabilă din fonduri europene, asigurarea fondurilor pentru continuarea lucrărilor începute şi pentru investiţiile noi. Deputaţii şi senatorii au adoptat această primă parte a amendamentului cu 22 de voturi pentru, 19 împotrivă şi două abţineri.

Ministrul Sebastian Vlădescu a cerut ca sintagma "criterii" din amendament să fie schimbată cu "condiţii", iar secretarul de stat din Ministerul Finanţelor, Gheorghe Gherghina, a contestat necesitatea adoptării unei astfel de prevederi, în condiţiile în care ordinea alocărilor resurselor bugetare se face oricum după aceste criterii.

"Dumneavoastră, prin această formulare, consideraţi că noi, Guvernul, nu facem aşa. Noi nu susţinem amendamentul, ne vom bate până în pânzele albe să nu treacă pentru că sunt lucruri pe care şi noi le aveam în vedere", a comentat Gherghina, stârnind amuzamentul parlamentarilor din Comisii.

"Domnul Gherghina are o problemă cu salvarea imaginii Guvernului, dar pe fond ne-a dat dreptate, mai ales afirmând că aşa trebuie să se întâmple. Deci, noi vrem o garanţie prin lege că se întâmplă aşa, vrem să vă ajutăm", a intervenit preşedintele de şedinţă Viorel Ştefan.

A doua parte a amendamentului a generat un blocaj la vot, situaţia rezolvându-se după ce forurile de conducere ale Comisiilor au decis reluarea votului. După reluarea votului, amendamentul care stabilea că finanţarea programelor naţionale se face în funcţie de ordinea în care acestea au fost aprobate, şi nu pe alte criterii aleatorii, a trecut cu 24 de voturi "pentru" şi 20 "împotrivă".

"V-am ciuruit!", a remarcat un deputat social-democrat după reluarea votului, parafrazându-l pe preşedintele Traian Băsescu din noaptea turului II al alegerilor prezidenţiale.

A treia parte a amendamentului formulat de liberali şi susţinut de PSD prevede că Guvernul, prin Ministerul Finanţelor, va informa Parlamentul trimestrial în legătură cu modul de alocare a resurselor bugetare în interiorul programelor naţionale de infrastructură, Parlamentul urmând a dezbate în şedinţă comună această informare.

Această ultimă parte a suscitat cele mai aprinse discuţii între parlamentari şi reprezentanţii Ministerului Finanţelor. Secretarul de stat Gheorghe Gherghina a spus că nu poate oferi informări trimestriale în condiţiile în care datele trimestriale se cetralizează în 60 de zile, dar liberalul Relu Fenechiu l-a ironizat pe reprezentantul Ministerului Finanţelor, arătând că sunt în jur de cinci programe naţionale pe intrastructură, iar amendamentul se referă doar la acelea, şi nu la toată execuţia bugetară.

De asemenea, parlamentari ai PD-L au invocat că o comisie, în speţă cea de buget, nu poate trasa sarcini Birourilor Permanente şi plenului Parlamentului, cerându-le să se reunească pentru această informare.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0961
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5598
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8755
Gram de aur (XAU)Gram de aur699.3181

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb