Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor cere Arabiei Saudite să elibereze un jurnalist care a criticat guvernul

Andreea Cuzub
Miscellanea / 6 ianuarie 2018

Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor cere Arabiei Saudite să elibereze un jurnalist care a criticat guvernul

Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ), organizaţie neguvernamentală independentă care susţine libertatea presei, a făcut apel la autorităţile Arabiei Saudite să elibereze un jurnalist despre care spune că a fost arestat săptămâna aceasta pentru că a criticat guvernul.

Activiştii şi presa saudită au transmis că Saleh al-Shehi, jurnalist la al-Watan, a fost arestat miercuri, după ce a publicat mai multe articole şi a apărut în câteva rânduri la emisiuni TV, într-una dintre ele acuzând curtea regală de corupţie în distribuirea de terenuri.

Prinţul Mohammed bin Salman, care a lansat mai mutle reforme în ultimii doi ani, a ordonat arestarea a peste 200 de oameni, între ei prinţi, miniştri şi miliardari, potrivit Reuters.

El a spus că aceasta era o formă de a lupta împotriva corupţiei, însă criticii lui sunt de părere că este vorba despre consolidarea puterii.

Cei care s-au împotrivit agendei sale economice şi politicilor externe au fost supuşi unui tratament aspru, potrivit monitorilor libertăţilor civile, care spun că libertatea de exprimare este constrânsă din ce în ce mai mult.

"Este clar din arestarea lui Saleh al-Shehi că represiunea, ca de obicei, continuă. Autorităţile saudite trebuie să îl elibereze imediat, iar liderii saudiţi ar trebui să asigure că presa este liberă să vorbească despre problemele de interes public", a transmis vineri Sherif Mansour, coordonatorul CPJ din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb