COMMODICARBON:Fermierii români pot obţine venituri suplimentare ca urmare a implicării lor în combaterea schimbărilor climatice

Miscellanea / 13 ianuarie

Fermierii români pot obţine venituri suplimentare ca urmare a implicării lor în combaterea schimbărilor climatice

România are fermieri care pun umărul la crearea unui context mai bun pentru generaţiile viitoare, adapându-şi tehnicile de prelucrare şi cultivare a solului şi făcând tranziţia către o agricultură sustenabilă. Commoditrader, platforma online de tranzacţionare a cerealelor şi materiilor prime agricole, sprijină fermierii în procesul de tranziţie, remunerându-i prin vânzarea certificatelor de carbon în piaţa internaţională. Aceştia pot câştiga suplimentar între 45-105 euro/ha/an, prin captarea în sol a 3-7 tone de CO2e/ha/an, implementând măsurile agriculturii conservative, conform unui comunicat trimis redacţiei.

Arnaud Perrein, vicepreşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Porumb din România şi fermier cu o vechime de 28 ani în agricultura românească, cultivă 4.000 de ha în judeţul Ialomiţa, la Ferma Sopema. A adoptat de câţiva ani un set de măsuri care contribuie la îmbunătăţirea solului cultivat, astfel încât să fie mai productiv şi mai profitabil.

"În prezent arăm doar 200 de ha din cele 4.000 pe care le cultivăm. Am decis să facem trecerea de la agricultura tradiţională la cea conservativă în primul rând din convingeri personale, pentru că ne dorim să lăsăm ceva bun în urmă generaţiilor viitoare şi apoi pentru că, personal, sunt deschis să experimentez, să pierd sau să câştig prin agricultura pe care o practic", a declarat Arnaud Perrein.

Fermierul spune că în suprafeţele pe care le lucrează are teren greu şi argilos, ceea ce l-a obligat să nu mai are şi să facă mai puţine treceri cu utilaj agricole. Deţine, însă, şi terenuri foarte uşoare, nisipoase, unde întâmpină probleme cu eroziunea eoliană. Asta l-a forţat să schimbe felul în care face agricultură, luând mai multe măsuri.

"Facem agricultură conservativă, evoluăm în toate zonele - stropit, acordăm atenţie la îngrăşămintele folosite şi modul lor de aplicare, la soiurile cultivate, lăsăm terenul cât mai puţin neacoperit între două culturi şi atunci obţinem un rezultat complet al mai multor măsuri luate. Ne aşteptăm ca aceste acţiuni să conducă la nişte rezultate pozitive pe termen mediu şi lung. În fiecare an avem producţii din ce în ce mai bune şi suntem tot mai performanţi, câştigăm mai mult la hectar. Sperăm ca, în timp, culturile verzi pe care le avem să ne ajute să dezvoltăm calităţile solului şi să putem cultiva mai uşor aceste terenuri. După mine sistemul de irigaţii în zona noastră este esenţial pentru a putea dezvolta o agricultură sustenabilă.

Fermierii obţin beneficii reale în urma tranziţiei către agricultura conservativă

Agricultura conservativă are la bază cinci principii esenţiale: rotaţia culturilor, reducerea tulburărilor solului, distribuirea optimă a reziduurilor, câmpuri verzi pe tot parcursul anului şi optimizarea fertilităţii. Culturile devin mai tolerante la secetă şi absorb mai eficient apa provenită din precipitaţii, ceea ce contribuie la o mai bună păstrare a nutrienţilor şi la îmbunătăţirea calităţii solului.

Trecerea către agricultura conservativă favorizează biodiversitatea, generând o activitate biologică mai bogată. De asemenea, prin adoptarea acestui tip de agricultură se pot stoca gazele cu efect de seră şi CO2, iar acest lucru poate fi cuantificat, verificat şi transformat în certificate de carbon care pot aduce un plus financiar fermierilor.

La nivel mondial, fermierii devin conştienţi de impactul activităţii lor asupra mediului, prin emisiile de CO2, influenţând calitatea solului şi implicit culturile obţinute. Tot mai mulţi dintre ei încep să adopte agricultura conservativă, schimbându-şi practicile tradiţionale cu unele mai sustenabile.

Pe parcurs, au început să apară iniţiative private de remunerare şi stimulare a celor dornici să se implice şi să facă o diferenţă pentru generaţiile viitoare. Prin programele de emitere a certificatelor de carbon, fermierii obţin o cultură suplimentară la sfârşit de sezon, primind plata pe certificatele obţinute.

Un astfel de program este CommodiCarbon, lansat în urmă cu câteva săptămâni de Commoditrader, platforma online de tranzacţionare a cerealelor şi materiilor prime agricole, prin care fermierii pot obţine un suport financiar suplimentar.

"Suntem conştienţi că programul nostru aduce noutăţi în ceea ce priveşte tehnicile agricole cu care fermierii au fost obişnuiţi ani de zile în practică. Scopul nostru este să încurajăm o producţie agricolă mai durabilă şi mai eficientă pentru fermieri. Iniţiativa noastră este privată şi voluntară, emitem certificate de carbon voluntare fermierilor care se înscriu în program şi care sunt dornici să facă conversia spre o agricultură conservativă. Ulterior, îi răsplătim financiar pentru efortul depus prin vânzarea acestor certificate către companiile internaţionale care doresc să reducă emisiile la nivel global. Cererea pentru certificatele de carbon este în continuă creştere la nivel mondial şi capătă o însemnătate tot mai mare în combaterea schimbărilor climatice", declară Alexandra Suciu Sørensen, Commoditrader Market Development România.

Arnaud Perrein, fermierul care practică deja de câţiva ani agricultura conservativă spune că face acest lucru din convingere şi experimentează mult.

"Merg după intuiţia mea şi pot pierde şi bani ca să fac experimente pe o anumită cultură sau tehnologie. Am încercat să calculăm cât CO2 folosim şi cât CO2 captăm astfel încât să îmbunătăţim acest raport. Încercăm să avem bazele, protocoale de calcul, pentru că vom avea nevoie de repere pentru a reuşi ca fiecare tonă de carbon consumat să fie şi compensată, nu numai prin producţia agricolă obţinută, dar şi prin metode cum ar fi digestorul şi producţia de metan, fotovoltaici etc. Acesta este cel puţin obiectivul pe care mi l-am fixat.

Mai departe, Commoditrader ne ajută să ne dezvoltăm spre o absorbţie cât mai consistentă de carbon şi GES în sol pentru a-l îmbunătăţi în timp. Partea bună este că putem valorifica acest lucru prin certificatele de carbon. Este un drum anevoios, reperele din Franţa sau Danemarca ar putea să nu fie cele mai bine adaptate aici în sudul României. Dacă nu facem nimic, nu o să căpătăm experienţa în acest domeniu. Va trebui să facem multe eforturi să găsim metode de a capta mai mult carbon şi de a-l cuantifica în mod corect şi responsabil."

Referitor la partea de remuneraţie, Arnaud Perrein apreciază că este un stimulent bun pentru fermieri.

"Prin CommodiCarbon putem capta undeva între 3-7 tone de CO2e/ha/an, însemnând un câştig suplimentar de aproximativ 45-105 euro/ha în fiecare an, atunci când certificatele sunt vândute în piaţă. Bineînţeles, câştigul poate varia de la fermă la alta, însă este foarte bine că există o remuneraţie - este un început şi ne va ajuta pe noi, fermierii, să accelerăm paşii spre o cunoaştere mai bună a solului pe care-l lucrăm şi, în acelaşi timp, să participăm la reducerea încălzirii globale.

Commoditrader organizează primele webinarii educative pe agricultura conservativă şi certificatele de carbon

Commoditrader organizează primele webinarii educative din acest an, pe 19 şi 21 ianuarie, în cadrul cărora va fi explicat conceptul agriculturii conservative, condiţiile tehnice de practică, provocări şi beneficii pe termen scurt şi mediu. Vor fi oferite, de asemenea, informaţii despre programul CommodiCarbon - aplicabilitatea certificatelor de carbon şi beneficiile aduse fermierilor. Fermierii şi toţi cei interesaţi de subiect se pot înscrie la adresa de e-mail info@commoditrader.com.

Agricultura conservativă în contextul normelor europene

Agricultura conservativă sau carbon farming, a fost deja inclusă printre principalele măsuri avute în vedere în Politica Agricolă Comună (PAC), inclusă în planul strategic european care se va defini până la sfârşitul anului 2021. De asemenea, este inclusă şi în strategia pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar pe termen mediu şi lung, pentru orizontul 2020 - 2030, a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Modelul european de agricultură pentru următorii ani vizează o evoluţie sustenabilă şi o mai mare grijă faţă de mediul înconjurător. Politica Agricolă Comună menţine Pilonul I de acordare a subvenţiilor, însă încearcă să aducă în atenţie dezvoltarea integrată a economiei rurale şi protejarea mediului înconjurător, prin pilonul II.

Momentan, PAC nu aduce o obligativitate concretă pentru statele membre ale Uniunii Europene, însă prin implementarea timpurie a practicilor sustenabile, fermierii pot fi recompensaţi financiar pentru eforturile şi implicarea lor.

BTPay
ELECTRICA FURNIZARE S.A.
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
E.ON

Curs valutar BNR

27 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5279
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5210
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.4625

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
conferintemedicale.ro
The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro