Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti: Proiecte de 14 milioane de lei, pentru sporirea eficienţei energetice

D.R.
Miscellanea / 10 august 2023

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti: Proiecte de 14 milioane de lei, pentru sporirea eficienţei energetice

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) derulează proiecte de eficientizare energetică care însumează peste 14 milioane de lei, informează Agerpres.

Sumele vor fi amortizate în doar câţiva ani din economiile obţinute. Noile proiecte de eficienţă energetică la CNAB vor genera economii de 4300 MWh/an, precizează sursa citată.

Astfel, pentru Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) a fost semnat contractul pentru înlocuirea lămpilor de iluminat din terminale, la finalizarea acestuia rezultând o economie anuală de 4.124 MWh, valoarea contractului fiind de circa 246.000 euro (circa 1,218 milioane lei). Tot pentru acest aeroport a fost recepţionată DALI (documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii) pentru modernizarea iluminatului exterior (retrofit cu LED). Astfel, la finalizarea acestui proiect, în valoare de 5,5 milioane lei, economia anuală se va ridica peste 142 MWh, menţionează sursa citată.

Reprezentanţii CNAB au declarat: "Şi la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu, sunt în derulare lucrările de modernizare şi reabilitare a iluminatului exterior (zona publică şi zona tehnică); la finalizarea acestor lucrări, economia anuală va fi de 40,86 MWh. Valoarea lucrărilor se ridică la 7,5 milioane lei", relatează sursa citată.

Potrivit CNAB, aceste proiecte însumează peste 14 milioane de lei, sume care vor fi amortizate în doar câţiva ani din economiile obţinute, susţine sursa citată.

Reprezentanţii CNAB au adăugat:

"Cea mai importantă investiţie în zona eficienţei energetice este însă instalarea de panouri fotovoltaice şi racordarea lor la Uzina electrică a AIHCB. Sistemul fotovoltaic va fi dimensionat pentru a se asigura necesarul de energie electrică al AIHCB (34.000 - 43.000 MWh/an). În prezent, este în derulare procedura de achiziţie a studiului de fezabilitate, evaluat la 130.000 euro", conform sursei citate.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9747
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2774
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9156
Gram de aur (XAU)Gram de aur404.9928

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb