COMUNICAT DE PRESĂMisiunea economică organizată de CCIB în Regatul Maroc, un real succes

Companii / 2 decembrie 2021

Misiunea economică organizată de CCIB în Regatul Maroc, un real succes

După o primă etapă desfăşurată în regiunea Tanger - Tetouan - Al Hoceima în perioada 22-24 noiembrie 2021, misiunea economică organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) în colaborare cu Departamentul Comeţului Exterior (DCE) din Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului şi cu sprijinul conducerii Ambasadei României din Rabat, a continuat cu întâlniri de afaceri cu parteneri din Casablanca şi Beni Mellal.

Conform programului, la 25 noiembrie 2021, cei 15 participanţi la misiunea economică, condusă de domnul Iuliu Stocklosa, preşedintele CCIB, au avut două întâlniri de afaceri separate la Casablanca, capitala economică a ţării, organizate la Asociaţia Exportatorilor marocani - ASMEX şi respectiv Confederaţia generală a patronatelor din Maroc - CGEM. La evenimente a participat E.S. doamna Maria Ciobanu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Maroc, care a avut o contribuţie substanţială în organizarea întâlnirilor prin contactele anterioare avute la conducerea celor două organizaţii. În alocuţiunea sa de bun venit, preşedintele ASMEX, domnul Hassan Sentissi El Idrissi, a invitat operatorii economici români să folosească oportunităţile de investiţii în Maroc datorită poziţiei sale geostrategice şi a parteneriatelor sale cu mai multe ţări care permit accesul facil la mai multe pieţe, în special cele africane şi arabe. În alocuţiunea sa, preşedintele CCIB, domnul Iuliu Stocklosa, mulţumind domnului preşedinte Sentissi şi doamnei ambasador Ciobanu pentru excelenta iniţiativă de a include în programul misiunii economice române această întâlnire, a declarat "Nu putem sa nu amintim că Acordul de colaborare semnat la 23.06.2008 la Bucureşti de CCIB cu Camera de Comert, Industrie şi Servicii Casablanca a fost primul încheiat cu o structură camerală din Regatul Maroc. În prezent ţara dumneavoastră este principalul partener comercial al României din Africa, existând premise ca anul 2021 să fie unul record în istoria schimburilor comerciale bilaterale, atât în ce priveşte exportul, cât şi importul. Vă invităm la Bucureşti în prima parte a anului viitor pentru continuarea dialogului". Întâlnirea s-a încheiat cu o sesiune B2B între membrii misiunii economice române şi omologii lor marocani dedicată identificării de noi oportunităţi şi parteneriate de afaceri.

În zilele de 26 şi 27 noiembrie 2021, oamenii de afaceri români au fost oaspeţii regiunii Beni Mellal-Khenifra. În cadrul unei întâlniri de lucru, Guvernatorul regiunii, domnul Khatib El Hebil, trecând în revistă oportunităţile de investiţii semnificative oferite de regiune, a declarat: "Această vizită reprezintă o oportunitate de a consolida în continuare relaţiile de cooperare dintre oamenii de afaceri şi investitorii români şi omologii lor marocani, prin crearea de proiecte de investiţii private în sectoare promiţătoare precum industria agroalimentară, turismul, energiile durabile şi regenerabile." Delegaţia română, însoţită de E.S. doamna ambasador Maria Ciobanu, precum şi de preşedintele Camerei Bilaterale de Comeţ, Industrie, Servicii şi Turism Maroc-România, domnul Zouhair Magour a vizitat mai multe unităţi de procesare agroalimentară din provinciile Beni Mellal şi Fkih Ben. Salah, în vederea identificării de noi oportunităţi de afaceri. Mulţumind autorităţilor şi reprezentanţilor mediului de de afaceri local, preşedintele CCIB, domnul Iuliu Stocklosa şi-a exprimat convingerea că economia Regatului Maroc, inclusiv a regiunii Beni Mellal-Khenifra oferă complementarităţi care cu siguranţă vor fi concretizate în perioada următoare în noi contracte comerciale şi de cooperare economică între firmele româneşti şi marocane interesate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

03 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9005
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4823
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9076
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4945
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3749

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro