Revista BURSA Construcţiilor

CONDUCĂTORII SERVICIILOR BRITANICE DE SECURITATE:Acordul Brexit ameninţă securitatea britanică

T.A.
Internaţional /

Acordul Brexit ameninţă securitatea britanică

Doi foşti conducători ai serviciilor britanice de securitate, susţinători ai Brexitului, apreciază că acordul retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană - a cărui ratificare premierul Theresa May urmează să încerce să o obţină săptămâna viitoare în Camera Comunelor - constituie o ameninţare la adresa securităţii Marii Britanii, relatează Reuters, conform News.ro.

Într-o scrisoare adresată preşedinţilor asociaţiilor locale ale Partidului Conservator, Richard Dearlove, un fost director al serviciilor de informaţii externe (MI6), şi Charles Guthrie, un fost şef al Statului Major, afirmă că acordul încheiat cu europenii "ameninţă securitatea naţională a ţării în mod fundamental".

O purtătoare de cuvânt a Theresei May a replicat că estimarea lui Dearlove şi Guthrie este "total eronată".

"Ascunsă în acord există propunerea unei «noi relaţii aprofundate şi speciale» cu Apărarea, securitatea şi informaţiile UE, care este contrară celor trei fundamente ale politicii noastre în domeniul securităţii naţionale", apreciază cei doi foşti conducători, a căror scrisoare a fost postată online pe site-ul televiziunii Sky News.

Dearlove şi Guthrie erau susţinători ai Brexitului înaintea referendumului din 2016, prin care alegătorii britanici s-au pronunţat în favoarea unei ieşiri britanice din UE.

"Asiguraţi-vă, vă rugăm, că deputaţii noştri vor vota contra acestui acord prost şi vor susţine un Brexit suveran, prin regulile OMC", scriu ei.

"Nimic în acordul retragerii sau în declaraţia politică nu afectează NATO, relaţiile noastre de apărare şi informaţii cu Statele Unite sau alianţa în cinci (cu Canada, Australia, Noua Zeelandă şi Statele Unite). În fapt, acordul nostru oferă acordul de securitate cel mai larg pe care-l are UE cu vreunul dintre partenerii săi", a subliniat o purtătoare de cuvânt a lui May.

Secretarul de stat însărcinat cu Securitatea Ben Wallace a apreciat, din contră, în noiembrie, că o ieşire din UE fără acord va pune în pericol cooperarea cu blocul european şi va avea consecinţe asupra securităţii publice în Marea Britanie.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConferinţa PPTT 'Specialistii ferestrelor, fatadelor si sticlei'
Cabinet de avocatTMPS