Conducerea armatei britanice, în carantină

J.P.
Internaţional / 28 iunie 2021

Conducerea armatei britanice, în carantină

Ministrul britanic al apărării şi alţi câţiva înalţi comandanţi ai armatei au intrat în carantină după ce şeful forţelor armate a fost testat pozitiv pentru COVID-19 săptămâna trecută, relatează luni dpa, citat de Agerpres.

Ministrul Ben Wallace, precum şi şefii Royal Navy, RAF şi Comandamentului strategic au fost alertaţi prin aplicaţia NHS Test and Trace să rămână acasă pentru o perioadă de 10 zile, după ce au intrat în contact strâns cu generalul Nick Carter, a confirmat Ministerul Apărării.

Şeful Statului Major General, generalul Mark Carleton-Smith, şi-a petrecut weekendul în carantină, în aşteptarea rezultatului testelor PCR, după ce a participat de asemenea la acea reuniune, dar a stat la o distanţă mai mare de comandant, a indicat Daily Telegraph.

La reuniunea cu generalul Nick Carter (62 de ani) la Academia de Apărare din Shrivenham, Oxfordshire, au participat joi ministrul apărării, Ben Wallace, precum şi doi adjuncţi ai şefului Statului Major, amiralul Tim Fraser, şi şeful Statului Major General, generalul Mark Carleton-Smith.

De asemenea au fost prezenţi amiralul Tony Radakin (First Sea Lord/Primul lor al mării), mareşalul de aviaţie Mike Wigston, şeful Statului Major al Forţelor aeriene, şi generalul Patrick Sanders, şeful Comandamentului Strategic.

Măsurile de distanţare socială au fost respectate la această reuniune, dar înalţii responsabili militari intraseră în contact cu generalul Nick, care a fost testat pozitiv pentru coronavirus la o zi după reuniune, după ce participase vineri la Festivalul de istorie din Chalke Valley.

În consecinţă, comandanţii armatei britanice îşi vor exercita funcţiile de la distanţă în perioada de carantină.

Un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării a specificat:'Şeful Statului Major al Apărării a fost testat pozitiv în urma unui control de rutină. Colegii săi care au fost prezenţi la întâlnirea cu el săptămâna trecută, inclusiv ministrul apărării, s-au autoizolat, conform directivelor guvernului'.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb