CONDUCEREA NATIONAL STOCK EXCHANGE INDIA AVERTIZEAZĂ:"Creşterea burselor lumii nu este conectată la realitate"

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 august 2020

"Creşterea burselor lumii nu este conectată la realitate"

"Titlurile Facebook, Amazon, Apple, Netflix şi Google au aprecieri puternice, generând aproximativ 50-60% din câştigurile de pe piaţa Nasdaq"

Bursele lumii par să nu fie conectate la realitate şi la incertitudinea care priveşte majoritatea economiilor, este de părere directorul executiv al Bursei de Valori din India (National Stock Exchange - NSE), Vikram Limaye, care spune că există temeri la nivel global, generate de creşterea puternică a pieţelor, întrucât măsurile de stimulare lansate de guverne continuă să impulsioneze preţurile acţiunilor, din New York până în New Delhi.

"Este o lume cu adevărat incertă şi nimeni nu ştie care va fi evoluţia în următoarele 12-18 luni", a declarat Vikram Limaye săptămâna trecută, citat de CNBC.

În opinia sa, avansul pieţelor este determinat în mare măsură de lichidităţile masive.

"Evoluţia unui anumit indice nu reprezintă dinamica întregii pieţe"

Vikram Limaye consideră că, pe multe burse din lume, evoluţia unui anumit indice nu reprezintă un indicator real al dinamicii pieţei în ansamblu. Domnia sa spune: "Aceşti indici sunt impulsionaţi în mare parte de numai câteva acţiuni care cresc puternic. Spre exemplu, titlurile Facebook, Amazon, Apple, Netflix şi Google au aprecieri foarte mari, generând aproximativ 50-60% din câştigurile de pe piaţa Nasdaq. Pentru restul acţiunilor, evaluările sunt destul de diferite".

Indicele Nasdaq a urcat cu peste 20% de la începutul anului (până la închiderea din 13 august), chiar dacă PIB-ul SUA s-a prăbuşit în primele două trimestre din 2020, în contextul blocajului economic generat de pandemia de coronavirus. Dată fiind această evoluţie, Vikram Limaye arată că avansul puternic din sectorul tehnologic, în pofida datelor economice slabe, generează temeri legate de o viitoare corecţie.

"Piaţa din India - deconectată, la rândul său, de realitate"

Oficialul NSE spune că şi piaţa din India este deconectată de realitate. "Dacă vă uitaţi la indicele Nifty din India, avansul este generat, şi în acest caz, de câteva acţiuni care s-au apreciat, dar nu reflectă neapărat evoluţia pieţei în ansamblu", declară Vikram Limaye.

Nifty (Nifty 50) este unul dintre cei doi indici majori ai Bursei din India. Acesta include cele mai mari 50 de companii din India, listate la National Stock Exchange.

"Evoluţia pieţei din India mă îngrijorează", afirmă Vikram Limaye, adăugând: "Există multă lichiditate care îşi va găsi calea către pieţele acţiunilor mai ales pentru că în cele mai multe părţi ale lumii, câştigurile din produse cu venit fix sunt extrem de mici. În India, pe măsură ce randamentele s-au redus, iar ratele dobânzilor continuă să scadă, mai mulţi bani se duc în acţiuni, dar şi în aur". Oficialul NSE subliniază, în acest context, că se observă un apetit neobişnuit al investitorilor atât pentru risc, cât şi pentru siguranţă (în acelaşi timp).

"Durabilitatea stimulentelor monetare sau fiscale - motiv de îngrijorare"

Vikram Limaye aduce în atenţie câteva motive de îngrijorare, respectiv aspecte care, în opinia sa, vor afecta evoluţia pieţelor acţiunilor în a doua jumătate a anului curent, precizând: "Fie că este vorba despre stimulente monetare sau stimulente fiscale, durabilitatea acestora este, în mod evident, un motiv de îngrijorare. De asemenea, mă tem de viitorul sectorului serviciilor financiare. Dacă sectorul financiar va avea dificultăţi din cauza problemelor din economia reală, atunci există încă o preocuprare pentru că acest domeniu este extrem de critic pentru sănătatea economiei în ansamblu".

Profit şi venituri în creştere pentru NSE

National Stock Exchange (NSE) din India a obţinut, în trimestrul al doilea din 2020, un profit consolidat înainte de taxe de 922,65 crore (un crore = 10 milioane de rupii), faţă de 638,78 crore în acelaşi interval din 2019. Veniturile operaţionale ale bursei au sporit cu 32%, în ritm anual, la 1.073,55 crore. Cea mai mare parte a veniturilor a provenit din serviciile de tranzacţionare: 708,53 crore.

NSE îşi pregăteşte propria listare, pentru care trebuie să primească aprobarea autorităţii pieţei de capital din ţară (Securities & Exchange Board of India - SEBI).

În luna ianuarie, National Stock Exchange anunţa că are în plan să îşi lanseze propriul IPO în septembrie 2020. La momentul respectiv, State Bank of India a început să înstrăineze acţiuni NSE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0142
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7419
Gram de aur (XAU)Gram de aur271.1673

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro