Conducerea PSD ar putea discuta vineri ieşirea de la guvernare

A.G.R.
Ziarul BURSA #Politică / 19 iunie 2009

Liderii Partidului Social Democrat (PSD) ar putea discuta vineri, în cadrul Comitetului Executiv Naţional (CExN) care va avea loc la Turnu Măgurele, despre ieşirea de la guvernare, au declarat, pentru Agerpres, surse social-democrate.

Liderii PSD ar putea lua în discuţie această posibilitate pe fondul nemulţumirii "tot mai acute" din ultima perioadă a unor lideri importanţi de filiale, dar şi din cauza unor decizii luate de Guvernul Boc, au precizat sursele citate.

Mai exact, social-democraţii sunt nemulţumiţi de faptul că au fost tăiate fonduri, la ultima rectificare bugetară, de la ministerele PSD - considerate a fi domenii de importanţă socială prioritară pentru cetăţeni, conform surselor citate.

În acelaşi timp, unii social-democraţi acuză un "comportament arogant" al miniştrilor democrat-liberali, au mai susţinut sursele.

Şedinţa CExN, care este consacrată analizei rezultatelor de la alegerile europarlamentare din 7 iunie, va avea loc la Turnu Măgurele, deoa­rece organizaţia Teleorman a obţinut cele mai bune rezultate - peste 51%.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb