Echipa Universitatea Craiova a încheiat la egalitate joi seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia armeană Noah, în a doua etapă din Conference League, potrivit news.ro.
Prima ocazie importantă a partidei a aparţinut oaspeţilor, prin David Sualehe, care a şutat, dar Isenko a apărat, în minutul 14. Oshima, fostul jucător al craiovenilor, a lovit bara pentru oaspeţi, în minutul 32, iar la faza care a urmat tot oaspeţii au fost aproape de gol. Golul gazdelor a căzut în minutul 38, în plină dominare a armenilor. Mekvabishvili a pasat şi Monday Etim a înscris primul său gol pentru Universitatea. La două minute după încheierea primei părţi au fost probleme cu nocturna de pe stadionul Ion Oblemenco, două din instalaţiile de iluminat de pe arenă oprindu-se şi find aprinse abia la începutul reprizei secunde. Etim a fost în faţa golului în minutul 48, după o pasă a lui Cicâldău, însă a faultat în atac şi faza s-a stins. Nocturna a mai căzut odată, parţial, în minutul 54. Romanchuk şi Bancu s-au lovit în aer şi s-au resimţit, în minutul 63.
În minutul 73 armenii au reuşit să egaleze, prin Nardin Mulahusejnovic, jucătorul intrat cu un sfert de oră mai devreme. Replica elevilor lui Mirel Rădoi a venit prin voleul lui Bancu, din minutul 77, antrenorul a efectuat trei schimbări în minutul 80, aruncând în luptă pe Nsimba şi Houri, oameni proaspeţi pentru ofensivă, dar deşi craiovenii au presat şi au controlat finalul de joc, Universitatea Craiova - Noah a fost 1-1, iar oltenii aşteaptă încă să obţină prima victorie în Conference League.
UNIVERSITATEA CRAIOVA: Isenko - Stevanovic (Mogoş 80), Ad. Rus, Romanchuk - Carlos Mora, Samuel Teles (Al. Creţu 90+3), Mekvabishvili (T. Băluţă 61), Cicâldău (Houri 80), Bancu - Etim (Nsimba 80), Al Hamlawi. ANTRENOR: Mirel Rădoi
NOAH: Fayulu - Boakye (Hambardzumyan 73), Saintini, Murodian, David Sualehe - Sangare (Harutyunyan 88), Eteki - Helder Ferreira, Oshima (Manvelyan 73), Grgic (Thorarinsson 73) - Aias (Mulahusejnovic 59). ANTRENOR: Sandro Perkovic
Cartonaşe galbene: Al Hamlawi 23, Bancu 25 / Eteki 61
Arbitri: Gal Leibovitz - Dor Medina, Yossi Babayoff
Arbitri VAR: Eitan Shmuelevitz - Shalom Ben Avraham (toţi din Israel)























































Opinia Cititorului