Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP26) a început astăzi la Glasgow

J.P.
Internaţional / 31 octombrie 2021

Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP26) a început astăzi la Glasgow

Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP26) a început duminică în oraşul scoţian Glasgow, după o scurtă întârziere, pe fondul unor avertismente dure din partea comunităţii ştiinţifice cu privire la escaladarea crizei climatice, informează DPA, citat de Agerpres.

La invitaţia Naţiunilor Unite, reprezentanţii guvernelor din circa 200 de ţări vor discuta timp de două săptămâni despre cum umanitatea poate încă limiteze accelerarea încălzirii globale la un nivel tolerabil.

Circa 25.000 de persoane, inclusiv mii de jurnalişti şi de activişti de mediu, sunt aşteptaţi la eveniment.

Ceremonia oficială de deschidere, amânată cu circa o oră, a început cu un minut de reculegere în memoria victimelor pandemiei de coronavirus.

În alocuţiunea sa de deschidere, preşedintele COP26, Alok Sharma, a subliniat importanţa acestui summit pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite în 2015 de "Acordul de la Paris", inclusiv a celui privind limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius faţă de nivelurile din perioada preindustrială.

COP26 este "ultima şi cea mai bună speranţă" pentru a reuşi limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, cel mai ambiţios obiectiv al "Acordului de la Paris", a declarat Sharma în deschiderea summitului.

"Dacă acţionăm acum şi împreună, putem proteja preţioasa noastră planetă", a continuat el.

Lupta împotriva crizei climatice a fost, de asemenea, unul dintre subiectele abordate în weekend în cadrul summitului G20 de la Roma.

Prin semnarea ''Acordului de la Paris'' aproape două sute de naţiuni s-au angajat să menţină creşterea temperaturilor la nivel mondial "mult sub" limita de 2 grade Celsius faţă de nivelurile din perioada preindustrială şi să depună eforturi în vederea atingerii unui obiectiv şi mai ambiţios, acela de limitare a încălzirii globale la 1,5 grade Celsius.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb