CONSILIUL CONCURENŢEI: Medicii prescriu medicamente mai scumpe şi direcţionează pacienţii doar spre anumite farmacii

George Forcoş
Companii / 1 iunie 2016

Medicii prescriu medicamente mai scumpe şi direcţionează pacienţii doar spre anumite farmacii fiind influenţaţi de bugetele de marketing ale companiilor din acest domeniu, se arată în concluziile unui studiu publicat astăzi de Consiliul Concurenţei.

Medicamentele generice, deşi cu cel puţin 35% mai ieftine decât variantele lor inovative, nu reuşesc să acapareze o cotă de piaţă semnificativă, chiar şi după mai mulţi ani de la intrarea pe piaţă. În acelaşi timp, autoritatea de concurenţă a constatat că există pieţe în care, odată cu apariţia variantelor generice ale unui medicament inovativ, creşte cota de piaţă a altor medicamente inovative, pentru care nu există încă echivalent generic.

Totodată, în urma analizei a rezultat că 57% dintre pacienţi solicită o anumită denumire comercială ca urmare a recomandării medicului, deşi, în România, prescrierea medicamentelor se realizează pe substanţa activă şi, doar în situaţii excepţionale, justificate, pe denumire comercială.

Consiliul Concurenţei a identificat ca posibilă cauză a acestor comportamente promovarea intensă realizată de producătorii de medicamente inovative. Astfel, în medie, o companie producătoare de medicamente inovative alocă aproximativ 9% din cifra de afaceri pentru activităţi de promovare, iar o companie producătoare de medicamente generice alocă aproximativ 5%. În anul 2014, cheltuielile cu promovarea şi publicitatea, înregistrate de producătorii de medicamente din România, s-au ridicat la aproximativ 362 de milioane de lei.

"Ca urmare, medicii recomandă medicamente inovative fiind influenţaţi de companiile producătoare de medicamente prin activităţi de marketing, promovare şi publicitate: congrese ştiinţifice, întâlniri promoţionale, materiale şi obiecte publicitare, sponsorizări. În ceea ce priveşte specialităţile medicale, cei mai vizaţi sunt medicii de familie/medicină generală, urmaţi de medicii cardiologi şi internişti", se arată în concluziile studiului publicat de Consiliul Concurenţei.

Pentru motivarea distribuitorilor şi a farmaciilor de a elibera medicamente ieftine, Consiliul Concurenţei recomandă încurajarea rentabilităţii acestei activităţi prin aplicarea unei sume fixe pe serviciu de distribuţie, respectiv farmacie. De asemenea, pentru ca distribuitorii, respectiv farmaciile, să nu mai comercializeze sau promoveze un anumit medicament în detrimentul altuia, o posibilă soluţie ar fi limitarea discounturilor ce pot oferite.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Medicii dirijeaza bolnavii catre farmaciile care tin de anumite lanturi : CATENA = "farmacia inimii mele" (reclama abuziva); DONA = "O farmacie cum toate ar trebui sa fie" (reclama abuziva si jignitoare); HELP NET, SENSIBLU, etc.

    Eliberarea medicamentelor n-ar trebui sa se faca prin obtinerea de profit pe spinarea oamenilor bolnavi!!! 

digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0923
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3442
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4513
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7920
Gram de aur (XAU)Gram de aur602.8470

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
novaplus.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb