Abonament gratuit
EDUCAŢIA 2020

Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Asociaţiilor de Părinţi reclamă subfinanţarea sistemului de învăţământ

A.I.G.
Miscellanea /

Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Asociaţiilor de Părinţi reclamă subfinanţarea sistemului de învăţământ

Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar condamnă modul în care s-a desfăşurat şedinţa Consiliului pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar (CNFIP) de marţi, în cadrul căreia reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi reprezentanţi ai inspectoratelor şcolare judeţene "au legitimitat subfinanţarea învăţământului preuniversitar, votând pentru creşterea doar cu 4,5% a costului alocat bunurilor şi serviciilor", informează News.ro.

"Ne manifestăm regretul asupra modului în care a fost organizată întrunirea a acestui for - practic, a fost vorba de un vot formal, care nu permitea plierea finanţării de bază pe nevoile reale din sistemul educaţional. Ne aflăm în continuare în incapacitatea de a stabili un cost standard per elev care să contribuie la creşterea calităţii din mediul educaţional, întrucât Legea bugetului de stat a fost aprobată înainte de întrunirea CNFIP. În continuare, opinia partenerilor sociali a fost în minoritate faţă de ceea ce sa susţinut prin linia politică, fapt care a permis menţinerea unui sistem subfinanţat", au transmis, marţi, Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Asociaţiior de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, printr-un comunicat de presă.

Semnatarii documentului au transmis că doresc "creşterea reală şi sustenabilă a bugetului destinat Educaţiei, astfel încât părinţii şi elevii să nu fie nevoiţi să o suplimenteze prin metode ilicite, precum fondul şcolii".

"Mai mult decât atât, considerăm că la şedinţă trebuia să fie prezent şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, care să explice reprezentanţilor categoriilor sociale implicate în actul educaţional de ce în Legea bugetului de stat nu se regăseşte finanţarea complementară destinată şcolilor, prin sume defalcate din TVA. Reprezentanţii elevilor şi părinţilor sunt profund dezamăgiţi de modul în care s-a desfăşurat această întrunire lipsită de un fond real şi a modului în care se organizează finanţarea de bază pentru Educaţie, în general", se mai arată în document, potrivit sursei citate.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pledez înainte de orice finanțare ptr.reorganizare si stoparea hemoragiei financiare

    Propun:1.Reducerea personalului din minister cu cel puțin 50 la sută 

    2.Reducerea numărului de inspectori pe județ la maxim10-12( actualmente intre30-50!) 

    3.Directorii sa predea cel puțin 50 la sută ore iar dir adjunct 75la sută. Directorii sa nu fie chemați la inspectorat decât o zi pe saptamana si doar dacă e cazul! 

    4.Sume enorme se duc pe gradatii de merit desi ținând cont de specificul învățământului (Nu sunt 2 școli la fel o cuantifica a muncii si calității nu se poate face decât cu puține excepții.  

    5.Reducerea masivă a salariilor din învățământul superior la nivelul profesorilor universitari doar. Decanii, Rectorii si alti șmecheri din jurul lor(secretari,contabili, directori de nu stiu ce )Reducerea masivă a salariilor. Un secretar, contabili,etc.nu lucrează cu cifre de aur dacă e la o facultate! 

    6.Reducerea dramatică a cheltuielilor din învățământul superior ca pondere in cheltuieliivatamant!(Au ponderea cea mai mare din Europa.  

    7.Studenții maxim 6 călătorii cu trenul si doar spre localitatea de domiciliu.  

    8.Elevii bilete de autobuz gratuite sau la jumătate de preț dar să poată sta jos dacă nu sunt bătrâni în picioare  

    9.Creșterea salariilor profesorilor tineri la 75la sută din salariul unuia mai bătrân (acum nu au nici 50 la sută  

    Mă opresc aici desi mai am in cap multe altele din care una ar schimba de mâine fața învățământului!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

07 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8375
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0949
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4794
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3607
Gram de aur (XAU)Gram de aur271.0003

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie