Consiliul Naţional al IMM-urilor din România recunoaşte şi apreciază meritele deosebite ale tuturor celor implicaţi în "linia întâi"

C.B.
Miscellanea / 3 aprilie 2020

Consiliul Naţional al IMM-urilor din România recunoaşte şi apreciază meritele deosebite ale tuturor celor implicaţi în "linia întâi"

Sistemul nostru de sănătate este supus unei presiuni enorme în această perioadă. Comunitatea este susţinută şi protejată în fiecare zi de mii de medici şi asistente care luptă cu preţul propriei vieţi. Condiţiile medicilor sunt cu mult mai modeste, iar nevoile şi necesităţile acestora, cu mult mai mari. Foarte mulţi dintre ei se îmbolnăvesc, cedează, demisionează şi astfel pierdem lupta, conform unui comunicat remis Redacţiei noastre.

Având în vedere prevederile din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, unităţile sanitare au obligaţia să asigure toate materialele şi să adopte toate măsurile necesare pentru menţinerea igienei în cadrul unităţii şi prevenirea îmbolnăvirii pacienţilor sau a personalului medical. Medicii trebuie să îsi desfăşoare activitatea profesională cu mijloacele aflate la dispoziţie, spitalul fiind singurul răspunzător atât din punct de vedere penal cât şi civil pentru îmbolnăvirea medicilor şi a pacienţilor.

Astfel, ţinând cont de cele mai sus menţionate, Consiliul Naţional al IMM-urilor din România, recunoaşte şi apreciază meritele deosebite ale tuturor celor implicaţi în "linia întâi".

De asemenea, CNIPMMR nu susţine luarea unor măsuri punitive împotriva acestora, importante în aceste momente fiind cele de bonificare, stimulare şi dotare a spitalelor şi medicilor cu echipamente necesare exercitării profesiei lor şi susţine acordarea unei bonificaţii în valoare de 500 euro/ lună pentru medici, asistente şi personalul medical şi dotarea lor cu materiale, consumabile şi alte echipamente necesare în acest moment.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0677
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3157
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8708
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.0847

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb